Volkswagen suspendă comenzile la unele modele hibrid plug-in

Autor: Mihai Morcovescu acum 3 luni Știri auto

Oficialii Volkswagen au anunțat că, începând cu 9 martie, nu se mai primesc comenzi pentru unele modele plug-in hybrid din portofoliu. Motivul principal îl constituie deficitul de semiconductori și destabilizarea lanţului de aprovizionare care vin pe fondul invadării Ucrainei de către forțele armate ale Federației Ruse.

Printre modelele vizate se numără Golf eHybrid și Touareg eHybrid

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Producătorul din Wolfsburg mai dă o lovitură clienților săi de pe piața locală. Livrările automobilelor pentru care au fost deja plasate comenzi ar putea să nu mai fie onorate în acest an.

„Versiunile plug-in hybrid sunt foarte populare. Asta face ca numărul de comenzi să fie foarte mare. În plus, din cauza limitărilor în furnizarea de semiconductori, nu mai putem prelua comenzi pentru acest tip de vehicule în Germania”, a spus un purtător de cuvânt Volkswagen.

Comenzile pentru versiunile hibrid plug-in ale modelelor Golf, Tiguan, Passat, Arteon și Touareg au fost sistate în Germania până la noi dispoziții.

Decizia vine la scurt timp după ce Volkswagen a decis să suspende producţiala uzina din Rusia. În același timp, nemții au oprit temporar și producția la unele fabrici din Germania și din Polonia.

În urmă cu aproximativ o lună Volkswagen anunțase că listele de comenzi erau „full”. Criza acută de cipuri i-a determinat pe reprezentanții companiei să reducă numărul de ture de noapte la fabrica principală din Wolfsburg.

Directorul executiv Herbert Diess spunea la acel moment că problemele de aprovizionare cu semiconductori ar fi în curs de rezolvare. Astfel, el spera ca producția să crească în a doua jumătate a anului curent.

Piețele auto din Ucraina și din Rusia nu sunt importante pentru vânzările Volkswagen. Dar, ca urmare a invadării Ucrainei de către forțele armate ruse, au fost afectat lanţul de aprovizionare cu componente precum cablajele produse în Ucraina și alte materii prime provenite din Rusia.

Vânzările Volkswagen de hibride plug-in au crescut în 2021 cu 61%, la 309.500 de unități. Spre comparație, VW a comercializat anul trecut 452.900 de modele complet electrice.

Sursa: Reuters



Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide