Volvo pregătește cea mai semnificativă reînnoire a gamei de modele

Publicat: 03 02. 2023, 11:24

Sub conducerea Geely, Volvo Cars se pregătește intens pentru o campanie de reînnoire semnificativă a gamei de modele. Mai exact, principalele modelele din portofoliu, trei SUV-uri și două modele sedan, urmează să primească motorizări electrificate. Totodată, cei de la Volvo mai pregătesc și un van electric de lux, care va fi destinat în special pieței asiatice.

Potrivit Autonews, constructorul auto suedez, deținut acum în totalitate de grupul chinez Geely, ar urma să lanseze cel puțin șase noi vehicule electrice până în anul 2026. În urmă cu nu prea mult timp, Volvo a anunțat că își asumă obiectivul de a avea o gamă complet electrică până în anul 2030. Totodată, divizia Volvo din Australia a anunțat că intenționează ca pe această piață să vândă exclusiv modele electrice începând cu anul 2026.

Volvo vrea mai mulți clienți pe piața auto din Asia

În cazul în care aceste informații se dovedesc a fi adevărate, aceasta ar fi cea mai importantă campanie de reînnoire a gamei pe care cei de la Volvo au derulat-o după ce au fost preluați în totalitate de chinezii de la Geely. De-a lungul anilor, Volvo și-a construit reputația pentru siguranța pe care o ofereau mașinile sale și pentru designul lor, însă acum se pare că există o schimbare de direcție în strategia producătorului suedez.

Sub conducerea gigantului chinez, Volvo pare să își îndrepte atenția din ce în ce mai mult asupra tendințelor de pe piața auto asiatică. Astfel, Volvo va încerca cel mai probabil în anii următori să câștige mai mulți clienți în această regiune a lumii.

Printre noile modele pe care cei de la Volvo le pregătesc pentru următorii ani se numără și un van de lux cu propulsie electrică, destinat în mod special pieței din Asia. Cel mai probabil, acesta va avea la bază un model pe care marca Zeekr îl comercializează deja în China.