Volvo XC20 va fi cel mai mic și cel mai accesibil SUV al companiei. Când poate fi comandat?

Autor: David Andrei 04 mart. 2021 Știri auto

Volvo pregătește lansarea unui nou model. Constructorul premium mizează pe SUV-uri. Următorul pe listă va fi XC20. Sunt șanse mari ca și acesta să aibă o versiune Recharge. Această versiune va contribui la îndeplinirea obiectivului Volvo: un portofoliu alcătuit doar din modele electrice în următorii zece ani.

GALERIE FOTO

Volvo își pregătește intrarea în segmental SUV-urilor subcompacte. Suedezii pregătesc în secret un model care va fi poziționat sub actualul XC40, cel mai mic cu gardă mare la sol din portofoliul lor. Acesta se va alătura gamei de SUV-uri în care se regăsesc deja și XC60, și XC90.

Speculațiile apărute în urmă cu mai mulți ani sunt confirmate acum de o imagine publicată de Volvo odată cu anunțul potrivit căreia va deveni un brand exclusiv electric până la sfârșitul acestui deceniu.

Imaginea arată șapte modele Volvo noi, care vor fi lansate în următorii ani. Unul dintre ele va fi un SUV subcompact. Acesta nu va ajunge pe piață înainte de 2023. Constructorul susține că această imagine este doar ilustrativă și că nu reprezintă un ghid în privința calendarului de lansări de modele electrice viitoare.

Viitorul Volvo XC20, încă un pas către îndeplinirea obiectivului

Ca și XC40, și XC20 ar trebui să aibă o versiune electrică, ce va purta, cel mai probabil, denumirea XC20 Recharge.

Volvo a dezvăluit oficial un SUV coupe electric săptămâna aceasta. Este vorba despre noul C40, care are la bază platform CMA și aproximativ aceleași dimensiuni ca XC40. Măsoară 4,43 metri în lungime și 1,58 metri în înălțime. (vezi GALERIA FOTO).

C40 este pus în mișcare de două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte. Unitățile dezvoltă împreună 408 cai putere și un cuplu maxim de 660 Nm. Sunt resurse care îi asigură un sprint de la 0 la 100 km/h în doar 4,9 secunde și o viteză maximă de 180 km/h.

Energia este stocată într-o baterie cu o capacitate de 75 kWh pentru o autonomie de până la 420 de kilometri potrivit standardului WLTP.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide