Zeci de șoferi, prinși băuți sau drogați la volan într-o singură noapte

Autor: George Cristea 30 aug. 2020 Știri auto

Poliția Capitalei a organizat în weekend o amplă acțiune pentru depistarea celor aflați sub influența substanțelor psihoactive sau a băuturilor alcoolice. Zeci de șoferi su fost prinși băuți sau drogați la volan într-o singură noapte.

Intră în Galeria FOTO

„În noaptea de 29/30 august a.c., începând cu ora 20.00, polițiștii Brigăzii Rutiere au acționat pe principale artere din municipiul București pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanților la trafic și combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența substanțelor psihoactive sau a băuturilor alcoolice”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 134 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 98.300 lei și au fost reținute 29 permise de conducere după cum urmează:

  • 12 pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice;
  • 9 pentru infracțiunile constatate (5 consum de substanțe psihoactive, 4 consum de băuturi alcoolice);
  • 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare pentru deficiențele tehnice constate. De asemenea, cu ocazia activităților de control desfășurate, polițiștii rutieri au întocmit 14 dosare penale:

  • 4 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice
  • 5 conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive (din care 1 și cu deținere canabis)
  • 3 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere
  • 2 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat

Băuți sau drogați la volan: Poliția nu mai face față valului de infracțiuni

Astfel, polițiștii au oprit un bărbat în vârsta de 62 de ani care conducea pe Str. C.A.Rosetti în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost condusă  la sediul I.N.M.L pentru recoltarea probelor biologice. În acest caz, s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile art. 336 alin. 1 din Codul Penal.

De asemenea, un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost oprit în timp ce conducea un autovehicul pe Șoseaua Kiseleff, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de canabis. Acesta a fost condus la sediul I.N.M.L., unde i-au fost recoltate probe biologice. În acest caz, s-a întocmit dosar  penal în conformitate cu prevederile art.336 alin.2 din Codul Penal.

Un alt tânăr, în vârstă de 28 de ani, a condus un autovehicul pe Bd. Nicolae Grigorescu sub influența substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de canabis și cocaină. În cauză, s-a întocmit dosar penal  în conformitate cu  prevederile art.336 alin.2 din Codul Penal. Totodată, polițiștii au procedat la verificarea autovehiculului respectiv, iar cu această ocazie au găsit câțiva muguri de culoare verde. În cauză, s-a întocmit dosar penal  în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Nu este singura acțiune de acest fel desfășurată de polițiști în București. În urmă cu trei săptămâni, o acțiune similară lăsa fără permis 20 de șoferi.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide