Zeekr 7GT se dovedește a fi un succes pentru companie. Au fost realizate 4.000 de precomenzi de la lansarea din ianuarie 

Autor: Daniel Simion 30 iun. 2026 Știri auto
Zeekr 7GT se dovedește a fi un succes pentru companie. Au fost realizate 4.000 de precomenzi de la lansarea din ianuarie 

Zeekr 7GT, cel mai nou model al companiei care a fost lansat recent și în România, se dovedește a fi un succes pentru aceasta. Proiectat și fabricat la Göteborg, Suedia, 7GT este al patrulea model european al Zeekr în doar trei ani. 

Potrivit unui comunicat de presă transmis către ProMotor.ro, modelul a înregistrat peste 4.000 de precomenzi de la lansarea sa de la Salonul Auto de la Bruxelles din ianuarie 2026. 

Lothar Schupet, CEO al Zeekr Europe, susține că, în cei cinci ani de existență, producătorul și-a câștigat locul în segmentul premium european „prin faptul că (a) înțeles ce își doresc clienții și (a) livrat exact acest lucru”. Schupet mai spune că clienții își doresc de la un model premium „performanță, tehnologie și măiestrie”. 

Cu ce a atras Zeekr clienții către 7GT? 

Modelul, recent lansat pe piața din România, intră ca rival pentru Volkswagen ID.7, noul BMW i3 sau Hyundai IONIQ 6. 

Te-ar putea interesa și: BMW anunță prețurile pentru România pentru i3. Cât costă noul sedan electric al bavarezilor? 

Partea frontală vine cu o semnătură luminoasă dintr-o parte în cealaltă, despărțită la mijloc de camera frontală. În josul părții frontale observăm o grilă activă, dar și două admisii. Observăm că profilul este similar cu unul de shooting brake, iar mânerele ușilor se retrag automat. Plafonul este negru, dar doar în versiunea de top.

Sursa foto: Zeekr

La interior, vorbim despre un design destul de minimalist, dar cu destule comenzi fizice. Volanul dispune de câteva butoane fizice, iar în spatele acestuia avem un instrumentar de bord de 13 inch în format lat. Cele mai multe comenzi la interior sunt realizate prin intermediul sistemului de infotainment central OLED de 15 inch, dotat cu un procesor Snapdagon, 4 GB de memorie RAM și 32 GB spațiu de stocare. Acestea ar trebui să asigure fluiditatea sistemului central. 

Sursa foto: Zeekr

Zeekr 7GT vine în trei versiuni: două cu tracțiune spate și una cu tracțiune integrală. Cele cu tracțiune spate (Core și Long Range) oferă o baterie de până la 100 kWh, motor de 421 de cai putere amplasat pe puntea spate și o accelerație 0-100 km/h în puțin peste 5 secunde. Cea cu tracțiune integrală (Privilege) oferă două motoare cu o putere totală de până la 646 de cai putere și un sprint 0-100 km/h în 3,3 secunde. 

Cea mai mare autonomie o are versiunea Long Range, ce promite o autonomie de până la 655 de kilometri. În România, prețurile de listă pentru Zeekr 7GT pornesc de la 46.490 de euro pentru versiunea de bază, și trec de 65.000 de euro pentru versiunea de top cu toate dotările opționale. 


Sursa foto: Zeekr



Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide