Chevrolet Cruze

Autor: Dan Vache 15 apr. 2009 Test in premiera

Calitatea materialelor folosite este un mare pas înainte faţă de Lacetti, deşi poate nu se ridică încă la cele mai înalte standarde. Mi-a plăcut în special luminarea planşei de bord în culoarea Ice Blue Glow. În întuneric, ceasurile de bord practic emit o lumină albastră palidă foarte plăcută. Poziţia la volan este corectă, iar multitudinea reglajelor permite oricui să stea confortabil la comenzi.

Cruze este disponibil în trei variante de motorizare. Două dintre acestea sunt motoare pe benzină: 1,6 de 113 CP şi 1,8 de 141 CP. A treia motorizare este turbodieselul 2.0 150 CP. Toate cele trei propulsoare sunt disponibile cu cutii de viteze manuale cu cinci trepte, iar cele două motoare pe benzină pot fi asociate şi cu o cutie de viteze automată cu şase trepte.

Pe drumurile din nordul Spaniei, din împrejurimile superbului oraş Santander, am avut ocazia să testez versiunea dotată cu motorul pe benzină de 1,8 litri ce dezvoltă 141 CP la 6.200 rpm. Cuplul maxim este de 176 Nm la 3.800 rpm. Cei 140 CP se simt doar în zona de sus a turometrului, motorul achitându-se de îndatoririle sale doar onorabil.

Propulsorul este şi destul de gutural atunci când e turat serios. Personal aş fi optat pentru motorul de 1,6 litri ca versiune pe benzină. Acest motor va fi obiectul unui test în România imediat ce modelul va fi disponibil. În ceea ce priveşte motorizarea diesel, ea este identică celei folosite pe Captiva şi Epica. Turbodieselul este deocamdată singura opţiune pentru amatorii de motorină.

În ceea ce priveşte ţinuta de drum, aceasta nu va satisface un şofer pasionat care a condus anterior, să zicem, un Ford Focus. Îşi face însă bine treaba, iar la limită apare subvirarea, corectată însă de sistemul ESP. Direcţia este suficient de grea şi comunică bine intenţiile maşinii.

Însă cel mai important aspect al noului Chevrolet Cruze este preţul. În România, comeziile au început să fie preluate la jumătatea lunii aprilie, iar preţul de pornire este de 13.200 de euro cu TVA. Pentru acest preţ, versiunea de bază 1,6 oferă în standard aer condiţionat, ABS, ESP, TCS, 6 airbaguri, geamuri electrice faţă, radio-CD MP3 şi alarmă.

Nivelul superior 1,6 LS costă 13.965 de euro cu TVA şi oferă în plus geamuri electrice spate, cotieră, volan şi schimbător legat în piele, proiectoare de ceaţă, comenzi pe volan, grilă cromată, computer de bord şi jante de aluminiu pe 16 inci.

Nivelul de top se numeşte LT şi este disponibil cu motorizarea de 1,8 litri. Aici găsim aer condiţionat automat, senzor de ploaie, faruri şi cruise control pentru 15.770 de euro cu TVA. Preţurile versiunilor cu motorizare diesel pornesc de la 16.265 de euro cu TVA pentru nivelul LS şi ajung la 17.370 de euro cu TVA pentru nivelul LT.

De fapt europenii vor fi doar primii care vor putea cumpăra noul model compact Chevrolet. Pentru că pentru General Motors acest automobil este unul global. Cruze va fi vândut şi în Statele Unite, şi în Rusia în aceeaşi formă. Doar că americanii vor mai trebui să aştepte un an până-l vor putea cumpăra.

Ce este de fapt Cruze? Este înlocuitorul modelului Lacetti pe piaţa europeană. După cum ne amintim, Lacetti era de fapt un Daewoo Nubira rebranduit. După ce GM a preluat constructorul coreean Daewoo, multe dintre modelele dezvoltate de coreeni au fost vândute în Europa sub brandul Chevrolet. Astfel numele cu rezonanţă din America veneau pe Bătrânul Continent ca marcă abordabilă a grupului GM.

Spre deosebire de Lacetti, disponibil atât ca hatchback, cât şi ca sedan şi break, Cruze îşi începe cariera în Europa exclusiv ca variantă sedan. Există, se pare, planuri şi pentru o versiune hatchback, dar oficialii GM s-au ferit să dea o dată clară a apariţiei ei.

Pe platforma inaugurată de Cruze vor mai fi lansate o serie de modele dintre care îl menţionăm pe Chevrolet Orlando, un mpv compact cu şapte locuri şi viitoare generaţie a modelului Opel Astra. Chevrolet Cruze devine astfel un rival pentru sedanurile compacte de pe piaţă: Skoda Octavia, Fiat Linea, Renault Megane sedan, Ford Focus sedan, Citroen C4 sedan şi Mitsubishi Lancer.

General Motors a dorit să poziţioneze modelul Cruze undeva între un sedan compact clasic şi unul sportiv. Iar atuurile noului model Chevrolet sunt designul îndrăzneţ şi preţul interesant.
Chevrolet Cruze arată cu totul altfel faţă de toate modelele din gama actuală. Fiind un produs global şi extrem de important pentru GM, Cruze surprinde prin aspect. Designerii Chevrolet au îndrăznit să creeze un automobil cu aspect dinamic şi chiar agresiv din unele unghiuri.

Partea frontală a fost inspirată de conceptul Chevrolet Ultra, prezentat la Salonul Auto de la Paris din 2006. De la acest concept, Cruze a împrumutat linia calandrului. Acesta este traversat de o linie în partea superioară pe care este amplasată sigla Chevrolet. Noua grilă creează practic o nouă identitate de marcă şi poartă denumirea de Twin Port Grille.

Din lateral, Cruze are proporţii corecte şi o linie de coupe cu patru uşi, spun specialiştii Chevrolet. Personal, găsesc un pic ciudată tăietura portierei spate. Plafonul este puternic profilat şi se continuă cu linia lunetei. Din spate, Chevrolet Cruze este ceva mai cuminte, stopurile aducând un pic aminte de un Hyundai Sonata. Per total, însă, Cruze îţi atrage atenţia pe stradă, iar revoluţia în materie de design este un lucru bun.

Noua imagine este opera studioului de design GM DAT din Coreea şi a fost creată de o echipă multinaţională. Scopul a fost producerea unui automobil global şi acest scop a fost atins. Chevrolet Cruze va fi produs în trei ţări diferite: Coreea, Rusia (St. Petersburg) şi SUA (Lordstown, Ohio).

La interior inspiraţia a fost dată de noul Opel Insignia. O mulţime de elemente sunt aproape identice cu cele ale modelului mai mare din gama Opel. Volanul şi amplasarea unor comenzi sunt cele mai evidente. Însă asemănările se opresc aici. Chevrolet a dorit un cockpit dublu care să îi “îmbrace” pe conducător şi pe pasagerul din faţă. Plus spaţiu din belşug pentru cei din spate.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide