Mediatorul – primul contact cu noul Chevrolet Malibu

Autor: Oraan Mărculescu 25 sept. 2012 Test in premiera

Pentru moment, Chevrolet nu a definitivat preţurile şi dotările noului Chevrolet Malibu în România, dar ştim preţurile de bază. Iar cel mai ieftin Malibu costă 25.300 euro, în echiparea LT+, care e corectă din punct de vedere al dotărilor pentru clasa medie, mai ales dacă ne raportăm la concurenţa diesel.

Însă Chevrolet Malibu merită luat în echiparea de top LTZ, care reclamă 28.100 euro pentru versiunea manuală, respectiv 30.000 euro pentru cea automată. Adică vorbim de un raport preţ/echipare foarte bun, dar şi de un raport preţ/spaţiu excelent în condiţiile clasei medii europene.

Într-un fel, am putea spune despre Chevrolet Malibu că este versiunea mai convenţională şi mai accesibilă a lui Opel Insignia, dar, în acelaşi timp, Malibu plusează prin morgă şi un spaţiu mai bun pentru cei din spate şi portbagaj.

Ca o primă concluzie, pot spune despre noul Chevrolet Malibu că e o maşină care se adresează celor pretenţioşi, dar fără pretenţii prea mari. Cum vine asta? Ei bine, Malibu e spaţios şi suficient de bine echipat, dar fără a oferi un dinamism la cote înalte, nici dotări ultimul răcnet.

E o medie între necesitate şi decenţă, iar versiunea diesel automată, în echiparea de top LTZ, devine o ofertă tentantă la 30.000 euro câtă vreme nu eşti interesat de fineţurile pe care le arborează modelele concurente.

Pagini: 1 2 3 4

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide