Anduranta i10

Autor: Alexandru Banu acum 11 ani Teste anduranta

Mai mult decât bani pentru lichid de parbriz şi parcări oneste nu a îndrăznit să ceară niciodată. A dat mereu tot ce a putut, fie că eram împreună în oraş, fie pe drumuri de munte sau de ţară. Dacă Hogaş a avut o Pisicuţă în periplul său, pisicuţa mea a fost acest i10 de nădejde. Totul a început de la zero în bord. De la 0 km/h, de la zero km parcurşi.

În timp, motorul s-a “lăsat”, reprizele au câştigat vigoare, iar turatul la roşu a început să devină întâi plăcere, apoi obişnuinţă. Nu am avut nici o problemă la motor, iar consumul, în pofida stilului meu haotic de a conduce, nu a depăşit 9 litri/100 km în oraş. V-am povestit în urmă cu câteva luni că am întâmpinat nişte probleme la spate… pardon, la marşarier. Totul s-a rezolvat de la sine. După vreo 200 de km, problema cuplării a dispărut. Trebuie să remarc soliditatea maşinii, deşi i10 pare firavă.

Ca orice bucureştean grăbit, nu prea am timp să evit gropiţele care macină suspensiile şi manevrele bruşte care zguduie toate subansamblele articulaţiilor şi nu numai. i10 nu prezintă încă nici un zgomot de diagnosticat, nici pe-afară, nici la interior. Nici chiar sistemul de sunet nu-i produce plasticului vibraţii. Şi chiar se aude bine CD/MP3 Player-ul. Îi poţi regla joasele, mediile şi înaltele şi poţi obţine un sunet decent spre bun.

Dacă tot ne aflăm în zona consolei centrale, ţin să reamintesc marele plus al dotărilor: totul este intuitiv, se reglează foarte uşor şi rapid. Ştii cu ochii închişi unde se află butonul pentru dezaburire, cel pentru aer condiţionat sau comenzile radio-CD-ului. Totodată, o mufă, deşi amplasată un pic aiurea, te ajută să redai melodii stocate pe medii externe. Te cam încurcă firul care se prelinge pe consola centrală şi se încolăceşte în jurul levierului pentru schimbarea treptelor.

Cât despre locurile de depozitare, nu am cuvinte nici de laudă, nici de ocară. Este o maşinuţă de oraş şi, logic, buzunarele din uşi, torpedoul şi suporturile pentru pahare sunt suficiente. Uimitor, dar în spate ai loc. Am constatat asta când am înghesuit acolo patru oameni semitrotil, care s-au ţinut unii pe alţii în braţe mai mult din cauza euforiei decât de nevoie. La drum lung, maşina merge aproape singură, nu prea ai de lucru cu ea. O pui într-a cincea la 90 şi ţii pedala pe autostradă la 150 km/h.

Direcţia este atât de simplă şi de eficientă, încât ne întrebăm mereu de ce alţi producători cu pretenţii au atâtea probleme la acest capitol. Sigur că maşina este mică şi sistemul simplu, dar nu putem trece cu vederea bracarea uşoară şi fidelă. Dacă ar citi cineva toate recenziile mele referitoare la i10, ar spune că mă voi alege cu unul gratuit la sfârşitul testului de anduranţă.

Poate că sunt entuziasmat fiindcă nu mă aşteptam ca o mogâldeaţă să răspundă atât de bine traficului urban. Nu mă aşteptam ca o maşină al cărei design e cam prea apropiat de al lui Matiz să poată mult mai mult decât Chevrolet Spark – noul Matiz. Hyundai i10 este un ou cu surprize uimitor de plăcute.

 

Citește și...


Comentarii
Inchide