Comparativ Hyundai ix35 vs. concurenţa – Ep. V: ix35 vs. Forester

Autor: Oraan Mărculescu acum 10 ani Teste comparative

CONSUM

Avand o cutie manuala si putere mai mica, Forester este mai economic decat ix35

Fiind un motor mai puţin potent, asociat cu o cutie manuală,
dieselul boxer de pe Subaru Forester are, pe hârtie, un
consum mediu mai redus cu aproape 1 litru/100 km
faţă de
Hyundai ix35 automat.

În practică, este cam la acelaşi nivel cu
Mazda CX-7
sau
Ford Kuga
, numărându-se printre SUV-urile mai puţin gurmande
ale acestui comparativ. Dacă în regim de autostradă computerul de
bord indică o valoare în jurul a 9 litri/100 km (dacă nu se
exagerează cu demarajele şi reprizele, chiar se coboară sub 9
litri/100 km), în oraş dieselul boxer nu prea trece peste
10 litri/100 km.

De fapt, flexibilitatea motorului te ajută să obţii consumuri
foarte reduse în oraş, cu puţină atentie fiind posibil chiar să
cobori sub limita de 8 litri/100 km. Însă, per total,
consumul mediu al maşinii se va situa undeva în zona 8-9
litri/100 km
. Ceea ce e destul de bine, dat fiind că
vorbim de tracţiune integrală permanentă, deci Forester are
pierderi mai mari prin frecare.

Hyundai ix35, după cum am mai văzut, plăteşte un tribut de circa
13-14 litri/100 km în trafic aglomerat urban, din cauza cutiei de
viteze automate. Este adevărat, mai ales în aglomeraţie,
confortul cutiei automate rămâne de preferat
, dar chiar şi
aceia mai leneşi vor rămâne satisfăcuţi de elasticitatea motorului
diesel boxer Subaru asociat cu o cutie manuală.

PREŢURI

Subaru Forester beneficiaza de un discount bun, fiind mai scump cu doar 1.500 euro decat ix35

Cel mai ieftin Subaru Forester diesel are un preţ de listă de
29.738 euro, care, după aplicarea unui discount, ajunge la 26.441
euro – deci mai mare cu 2.700 euro decât versiunea de bază
GLS Style a lui Hyundai ix35
(având cutie manuală), în
condiţiile unui nivel de echipare uşor mai bun la maşina
coreeană.

Versiunea de top a lui Forester, pe care am avut-o în
test, ajunge la un preţ de ofertă de 31.201 euro
(discount
de 3.300 euro faţă de preţul de listă), ceea ce înseamnă un plus de
circa 1.500 euro faţă de versiunea de top GLS Luxury a lui Hyundai
ix35 automatic. De reţinut că, de fapt, oferta specială înseamnă şi
scăderea din preţul maşinii a taxei de poluare, deoarece dieselul
boxer încă este Euro 4.

La nivelul dotărilor, Hyundai ix35 este ceva mai
bogat
, beneficiind în plus de cutia de viteze automată. Pe
de altă parte, Subaru Forester are un sistem de tracţiune integrală
mai sofisticat, dotat şi cu diferenţial cu alunecare limitată LSD,
dar şi de sistem de menţinere constantă a gărzii la sol, aşa ceva
nefiind oferit pe ix35. Coreenii, însă, plusează cu sistemul de
navigaţie şi cu sistemul de asistare la coborârea pantelor
abrupte.

Practic, diferenţa de preţ, de 1.500 euro, este extrem
de mică
, potenţialii clienţi având de ales între bagajul
tehnic mai evoluat al lui Forester şi bagajul de dotări ceva mai
bun al lui ix35.

CONCLUZIE

Forester isi justifica diferenta de pret. Hyundai ix35 va fi preferat de cei tineri

Cine este interesat doar de un SUV de şosea, care să fie adaptat
mai bine cerinţelor unei persoane moderne (care vrea ca maşina să
arate bine şi să beneficieze de multe gadgeturi), va fi mai
atras de noul Hyundai ix35, mai ales dacă vorbim de o clientelă
tânără
.

Însă cine vrea o maşină polivalentă, foarte capabilă şi
practică, dar şi cu o foarte bună reputaţie, mai ales în rândul
familiştilor, va da cei 1.500 euro în plus pentru Subaru
Forester
. Până la urmă, e o sumă mai mult decât
acceptabilă pentru un sistem mai evoluat de tracţiune integrală, un
mix foarte bun de performanţe pe şosea şi în afara acestora, dar şi
un motor excelent conceput.

Subaru Forester îşi justifică pe deplin diferenţa de preţ faţă
de Hyundai ix35 (chiar şi dacă vorbim de versiunile de bază, cu
motorizări diesel), fiind un profesor foarte bun pentru maşina
coreeană. Normal, e şi un profesor mai conservator, fiind
destul de clară departajarea clientelei celor două
maşini
.

Subaru Forester a devenit primul SUV cu motor boxer în
anul 2002
, când a fost lansată prima generaţie, o maşină
cu un design pur şi simplu utilitar, îndulcit puţin prin faceliftul
din 2006. Însă adevăratele atuuri ale lui Forester ţineau de
comportamentul surprinzător de bun în afara şoselelor, precum şi de
un caracter util foarte bun al interiorului spartan.


A doua generaţie
a apărut în 2008, fiind o maşină evoluată la
toate capitolele. În privinţa designului, rămâne o maşină mai
discretă, însă capacităţile sale de trecere şi performanţele rămân
foarte bune. Această generaţie vine cu o nouă premieră
printre SUV-uri:

primul motor diesel boxer
.

Aşadar, în acest ultim episod al testului
comparativ ProMotor
vom vedea dacă pariul lui
Hyundai ix35
cu moda are câştig de cauză în faţa caracterului
pragmatic al lui Subaru Forester.

EXTERIOR

Hyundai ix35 este mult mai modern si mai rotunjit, iar Subaru Forester mai discret si clasic

Diferenţele dintre Forester şi ix35 sunt aceleaşi ca
dintre o doamnă şi o domnişoară
: SUV-ul japonez mizează pe
seriozitate, reuşind să fie o maşină neutră (nici prea reuşită,
nici neapetisantă), în timp ce rotunjimile şi stilul foarte fresh
al lui ix35 fac din maşina coreeană una dedicată clar publicului
tânăr.

Se pare că designerii japonezi s-au concentrat clar pe
doleanţele publicului familist, în special cel
american
, Forester devenind foarte rapid unul dintre

cele mai sigure
şi apreciate SUV-uri în USA.

Forester este mai lung decât ix35 cu 15 cm,
plasându-se între SUV-ul coreean şi fratele mai mare al acestuia,
Hyundai Santa Fe. În schimb, Forester are un ampatament mai
redus cu 2,5 cm,
fiind şi mai puţin lat decât ix35.

Forma mai puţin cizelată a lui Forester mai ascunde un avantaj:
o gardă la sol de 215 mm, mult mai mare decât cei numai 170
mm din cazul lui ix35
. Însă maşina japoneză reuşeşte să
pară un fel de break mai înalt şi mai „turtit” decât
Subaru Outback
, având o imagine foarte cuminte. De fapt, cea
mai cuminte imagine faţă de concurenţii din acest comparativ.

INTERIOR

Nivelul calitatii este ceva mai bun in Hyundai ix35, dar Forester are o ergonomie mai evoluata

Când intri în Subaru Forester, nu vei rămâne surprins de stilul
simplist al cockpitului şoferului – situaţie total diferită, însă,
dacă tocmai ai coborât din Hyundai ix35, care parcă e un
univers al gadgeturilor, prin comparaţie.

Deşi ne-am fi aşteptat de la Subaru la o calitate a interiorului
apropiată de standardele lui
Toyota RAV4
, se pare că a fost acordată prioritate caracterului
pragmatic, plasticele nefiind aşa de plăcute ca în Hyundai
ix35
, dar exprimând o soliditate şi o rezistenţă la uzură
mult mai mare.

Iar finisajele din „aluminiu”, chiar dacă nu vorbim de un
plastic prea satisfăcător, conferă bordului o eleganţă interesantă.
O eleganţă spartană, dacă vreţi, deoarece gurile
de aerisire, butoanele şi afişajele digitale te fac să te gândeşti
la o maşină din anii ’80. Faţă de modernul ix35, Forester
are un interior pur şi simplu onest
.

Dar şi foarte ergonomic, deoarece nu are aşa de multe comenzi,
iar aşezarea acestora este nu doar logică, ci şi cu un acces mai
bun decât în ix35. Doar instalaţia audio poate fi puţin
criticată, nefiind la fel de evoluată ca la Hyundai ix35
,
unde ecranul tactil face clar diferenţa, mai ales pentru cei
adaptaţi la epoca modernă.

Poziţia la volan poate fi reglată mai jos decât te-ai
aştepta
, iar imensa fantă de pe capota faţă te face să te
crezi la volanul unui Impreza STi. Totuşi, să nu exagerăm, mai ales
că volanul are un diametru prea mare ca să inspire sportivitate.
Butoanele de pe el sunt ceva mai uşor de intuit decât la ix35, iar
spaţiile de depozitare din jurul şoferului sunt mai generoase.

Pagini: 1 2



Comentarii
Cum a UMILIT-O Andreea Berecleanu pe Alessandra Stoicescu, după ce i-a luat locul la Antena 1! Reacție dură a fostei prezentatoare tv: 'Nici nu-mi doream sa-l primesc'
Cum a UMILIT-O Andreea Berecleanu pe Alessandra Stoicescu, după ce i-a luat locul la Antena 1! Reacție dură a fostei prezentatoare ...
FOTO. SCANDAL AMOROS! Natalia încinge doi milionari cunoscuți în România! Fotbalistul de top i-a furat-o cântărețului
FOTO. SCANDAL AMOROS! Natalia încinge doi milionari cunoscuți în România! Fotbalistul de top i-a furat-o cântărețului
Ce spune o fostă colega de la Antenă despre Andreea Berecleanu: “NU e jurnalistă / E obsedată de machiaj”! Scandal
Ce spune o fostă colega de la Antenă despre Andreea Berecleanu: “NU e jurnalistă / E obsedată de machiaj”! Scandal
A crezut că-i „face” pe nemți de două mașini Audi, în valoare de 158.000 euro. Ce a pățit românul escroc
A crezut că-i „face” pe nemți de două mașini Audi, în valoare de 158.000 euro. Ce a pățit românul escroc
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
Autopsia lui Michael Jackson, publicată la zece ani de la moartea artistului. Documentele conţin detalii şocante
Autopsia lui Michael Jackson, publicată la zece ani de la moartea artistului. Documentele conţin detalii şocante
Scandal la Românii au Talent! Oamenii sunt revoltați! Ce s-a întâmplat, după edișia de aseară
Scandal la Românii au Talent! Oamenii sunt revoltați! Ce s-a întâmplat, după edișia de aseară
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA''
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA''
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
ANUNȚUL MOMENTULUI! S-AU CĂSĂTORIT ÎN SECRET! Care a fost detaliul care i-a dat de gol! Am crezut că e mai simplu pentru public să înțeleagă relația dintre noi
ANUNȚUL MOMENTULUI! S-AU CĂSĂTORIT ÎN SECRET! Care a fost detaliul care i-a dat de gol! Am crezut că e mai simplu pentru ...
Inchide