COMPARATIV. La noroi. Pathfinder vs G Klasse vs Wrangler, pe dealurile Buzăului

Autor: Adrian Mihălţianu acum 6 ani Teste comparative

În vale ne aştepta, cuminte, o baltă de noroi prin care am trecut cu bine la dus, dar în spatele căreia ne-am împotmolit pe versanţii alunecoşi şi mustind de apă, la doar 200-300 de metri de drumul de coastă uscat care ducea spre sat, peste deal. În faţa noastră se aflau zeci de arbuşti pregătiţi să ne sfâşie vopseaua de pe maşini, iar pământul o lua la vale cu tot nu maşini – ce diferenţă faţă de drumul uscat de până atunci! Motiv de cale întoarsă, prin aceeaşi baltă de noroi. Numai că, dacă la dus eram la coborâre, acum trebuia să urcăm prin ea. Cu anvelope de stradă!

Terenul perfect pentru a rămâne blocat în clisă în timp ce nu ai semnal la mobil

Wranglerul a fost singurul care a reuşit să treacă cu forţe proprii, dar după ce s-a chinuit ceva. Ajuns pe teren uscat, l-am folosit apoi pentru a trage cu şufa celelalte două maşini, care n-au avut nicio şansă în noroiul adânc de jumătate de metru. Nici n-a durat mult toată tevatura – am stat blocaţi aici doar o oră… Problema, din nou, n-a fost capacitatea de trecere, ci anvelopele. Sfat: dacă vă luaţi un Mercedes-Benz G-Klasse sau un Pathfinder, sau un Wrangler… sau ce vreţi voi în domeniul SUV sau offroadere, şi vreţi off-road, nu-l chinuiţi încălţat cu jante şi anvelope de oraş!

Hai să tragem!

„Mai ieşim de aici?” Oraan zicea că da, eu deja mă gândeam că vom ajunge acasă cu elicopterul iar Iulian zâmbea fericit: Jeep-ul lui urma să tragă domnii de la oraş fără prea mari probleme. Mă rog, cu ciubotele potrivite, oricare dintre ei ar fi făcut la fel!

Cum ar zice Jeremy: POWERRRRRRR!

Ieşiţi în sfârşit din mocirlă, murdari de noroi până în creştet şi deja cu rezervele de adrenalină consumate, am băgat reductoarele şi am ieşit într-un final sus, pe creastă, la lumină. Eram la capătul unui drum pe care l-am luat în glumă la început, dar care ne-a pus până la urmă maşinile la grea încercare. Departe, în zare, soarele se pregătea să apună, peste podgoriile abia ieşite din iarnă. De aici până spre civilizaţie, drumul a fost lin şi fără peripeţii.

După o oră de bălăceală în clisă, faptul de a ajunge sus, pe vârful dealurilor, pe uscat, e o mare uşurare

Cea mai grea parte a întregii aventuri? Ora petrecută la spălătoria cu autoservire de lângă drumul naţional, încercând să scoatem noroiul din toate cotloanele unde se ascunsese. Mulţumiţi de tonele de clisă date jos de pe şi de sub maşini, a doua zi le-am mai spălat o dată, doar pentru a mai da jos alte zeci de kilograme de pământ… Abia apoi am văzut miliardele de zgârieturi cauzate de tufele aparent inocente de pe traseu…

Normal, au fost mult mai multe momente decât pot eu povesti aici, dar exact în asta stă frumuseţea: puteţi veni şi voi aici cu off-roaderele voastre, sau chiar cu SUV-urile dacă sunt încălţate corespunzător (iar şufa e lege) şi nu vă e teamă să le zgâriaţi un pic. Cu moderaţie şi respect faţă de solul destul de fragil al locurilor (ieşiri cât mai puţine de pe drumurile de ţară), poate chiar cu un sac de plastic în care să strângeţi gunoiul propriu, dar şi ce au mai aruncat alţii, vă puteţi bucura de o zi formidabilă, într-o zonă puţin cunoscută de marile oraşe aflate la doar o oră şi un pic de mers de Vrancea.

Bucuroşi de cunoştinţă, vom reveni aici cu siguranţă!

CONCLUZIILE pentru fiecare maşină, în ultima pagină…

Pagini: 1 2 3 4 5

Citește și...


Comentarii
Inchide