Ford Focus 2.0 TDCi vs Fiat Bravo 1.9 Multijet

Autor: Cosmin Iordache, Adrian Mitrea 21 aug. 2008 Teste comparative

Date TehniceÎn materie de preţ, Fiat Bravo se detaşează clar, costând în versiunea Emotion 17.100 euro, inclusiv reducerea de 1.400 de euro specifică lunii august, în timp ce Ford Focus este mai scump cu aproape 2.000 de euro în echipare Titanium, dar cum se poate observa în fişa de dotări ataşată acesta este mai bogat în opţionale.. Fiat oferă pentru acest model o garanţie de 5 ani, în limita a 500.000 km, iar Ford asigură o garanţie de 4 ani fără limită de kilometri. Fără oferta promoţională de la Fiat, valabilă până la 31 august, discrepanţa de preţ între cele două modele este de doar câteva de sute de euro în favoarea lui Bravo.


Este destul de greu să departajezi aceste două modele, neexistând un favorit clar şi ambele respectându-şi filozofia mărcii. Amândouă arată bine şi doar subiectivismul poate conduce la o rezoluţie care are la bază doar aspectul. La ţinuta de drum Ford a fost şi râmâne unul dintre modelele etalon şi acest lucru pare să se păstreze şi în viitor, fiind mai echilibrat şi mai plăcut la condus decât Fiat Bravo.

Dotari standard si optionaleÎn interior, Bravo este mai creativ amenajat, în timp ce Focus merge pe o notă mai sobră, dar câştigă prin scaunele sport şi un plus de spaţiu. În materie de fiabilitate nu ne putem încă pronunţa, am observat însă că maşina de test de la Fiat, deşi avea un număr considerabil de kilometri, nu suferea de greieraşii incriminaţi la modelele italiene.

Fiabilitatea la Ford nu este un subiect aprig disputat pe forumuri, deci Focus facelift nu ar trebui să facă excepţie, mai ales că este rodul unor cristalizări succesive. În materie de consum, ambele modele se dovedesc rezonabile pentru puterea cu care se laudă şi, dat fiind un stil de condus uşor sportiv, valorile medii nu au sărit de 7,5 litri la 100 de kilometri.

Concluzia la care am ajuns este că Ford Focus se adresează şoferilor mai maturi, mai siguri pe ei, care apreciază aspectul, dar pun mai mare accent pe experienţa la volan, iar Fiat Bravo îi vizează pe cei care se surprind des aruncând priviri admirative în faţa blocului la recenta achiziţie.

 

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide