Insignia & Avensis vs. concurenţa – ep.6: VERDICT

Autor: Andrei Nan 02 feb. 2009 Teste comparative

VEZI TOATE CAPITOLELE TESTULUI COMPARATIV INSIGNIA ŞI AVENSIS VS. CONCURENŢA

Sergiu Tudose

 

Trebuie să recunosc că, până să-l conduc, am fost unul din cei mai mari susţinători ai lui Opel Insignia. Eram convins că raportul excelent între preţul de achiziţie şi motorizările / dotările sale ar fi suficient încât să pot trece peste orice "problemă" calitativă sau de dinamică. Mai ales luând în calcul faptul că, din exterior, nu pot spune că-mi displace deloc. Arată bine. Din păcate n-a fost aşa, iar "Car of the Year 2009" pierde la câteva capitole foarte importante, precum ergonomia, finisajele şi calitatea de asamblare din interior – la finalul testului fiind nevoit să uit de Insignia în favoarea unor modele mai reuşite per total.

Din punctul meu de vedere, Volkswagen Passat CC sau Mazda6 câştigă acest test fără drept de apel. Mi-ar fi aproape imposibil să aleg între cele două modele, în ciuda faptului că Passat CC este un produs mai premium. Mazda6 este mai sexy şi merge mai sportiv. Fiecare cu preferinţele lui.

Pentru cei care preferă o maşină mai business sau un adevărat automobil de familie, aş putea să-i sfătuiesc să se orienteze către cele două japoneze, Toyota Avensis şi Honda Accord. Avensis este de departe cel mai matur produs din clasa medie, în timp ce Accord punctează excelent atât la aspect, cât şi la finisaje, confort sau ţinută de drum.

Cele două maşini franţuzeşti, Renault Laguna şi Citroen C5 au poate cele mai avantajoase preţuri de achiziţie şi rămân alegeri foarte bune, indiferent de ce-ar spune alţii. Citroenul este lider la confort (suspensia hidractivă este… obligatorie), iar noua Laguna la preţ.

Toate modelele de generaţie noua ale clasei medii sunt maşini mult mai bune decât cele pe care le-au înlocuit. Iar aici vorbim de o certitudine.

Ooops… era să uit complet de Ford Mondeo. Şi cred că tocmai asta este cea mai mare problemă a sa. Ne-a plăcut atunci când l-a condus Bond în acea scenă de 10 secunde din Casino Royale, însă încet-încet a devenit un produs aproape prea comun şi foarte uşor de "omis". Dar, chiar şi aşa, Mondeo este clar în top 3 la dinamică şi spaţiu interior. Cabina este bine închegată, însă materialele au un aspect cam ieftin.

Este discutabil şi, după cum ziceam, fiecare din noi îşi va cumpăra maşina care îi îndeplineşte cele mai multe din nevoi. Eu? Daţi-mi o Mazda6 oricând.

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide