Toyota Prius versus Honda Insight

Autor: Constantin Ciobanu 14 nov. 2009 Teste comparative

O aceeaşi cutie cu variaţie continuă găsim şi în Prius, şi
cam aici se termină asemănările dintre cele două modele.
Dacă te gândeşti la Prius, trebuie să faci exerciţii pentru a
pronunţa Hybrid Synergy Drive/ Full Hybrid. Nu este greu de rostit,
dar trebuie să îţi iasă fluent, fără sincope. 90% din componentele
sistemului hibrid au fost reproiectate comparativ cu vechea
generaţie.

S-a urmărit o creştere a eficienţei, dar şi o reducere a
dimensiunilor şi a greutăţii sistemului. S-a renunţat la
propulsorul de 1.5 litri în favoarea unuia de 1.8 litri, dar care
funcţionează după ciclul Atkinson. Propulsorul termic furnizează 98
CP şi 142 Nm, în timp ce motorul electric oferă 82 CP şi 207 Nm.
Matematica nu funcţionează în acest caz, pentru că Prius oferă 136
CP în total.

La drum
În oraş, Prius este rege, şi nu trebuie să fii doctor în condus
economic pentru a obţine un consum mai mic decât extraurban.
Firesc, dacă luăm în calcul faptul că până la 50 km/h Prius poate
rula în modul complet electric.

Aşadar vei descoperi că un bulevard blocat pe care îl traversezi în
jumătate de oră nu te costă nici un gram de benzină. Totul este
valabil în condiţiile în care eşti destul de delicat cu pedala de
acceleraţie.

Puţină vigoare şi trezeşti la viaţă şi consumatorul de benzină. Nu
pot spune că se simt cei 136 CP, dar Prius nici nu dezamăgeşte din
punct de vedere dinamic. Locul unde lucrurile ar fi putut sta mai
bine este la feedback-ul primit de şofer.

Am avut la volan aceeaşi senzaţie ca în faţa LCD-ului de
acasă, când mă joc pe PlayStation. În acelaşi timp, dozarea pedalei
de frână putea fi mai bună, pentru că ai în permanenţă o senzaţie
de subdimensionare a sistemului de frânare.
Aici, Insight este ceva mai multă maşină, este mai vie, mai
intuitivă în reacţii. În schimb, nu pot spune că te bucură la
interior cu aceeaşi linişte precum Prius. La viteze de 110 – 130
km/h pe autostradă, chiar poate fi considerat uşor deranjant
zgomotul interior în Honda.

Dacă Toyota excelează în mediul urban, Insight se răzbună la drum
lung. Intervenţia motoraşului electric pentru a ajuta propulsorul
termic se simte, şi se simte din plin în regim de drum judeţean,
acolo unde viteza de deplasare este între 50 şi 90 km/h.

Poţi accelera lejer folosind din plin aportul electric. La drum
lung, Prius pierde uşor din caracterul hibrid. În final, după un
traseu de aproximativ 500 km (în care am avut oraş extrem de
aglomerat, autostradă unde am rulat cam cu 120 km/h în medie, drum
judeţean pe unde mai mult de 100 km/h nu am atins, o sesiune de
vreo 30 km de drum virajat unde am vrut să vedem câtă sportivitate
zace în hibridele astea) am constatat că am avut un consum mediu de
5,5 litri. Şi asta fără a ne gândi vreo secundă la mersul
economic.

Pagini: 1 2 3 4

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide