Test de consum: hibrid vs. diesel

Autor: Oraan Mărculescu 29 dec. 2010 Teste speciale

Cruze: motor potentO dată intraţi pe autostradă, se
remarcă diferenţe semnificative din cauza diferenţei destul de mari
de putere. Este clar că motorul diesel de 2,0 litri de pe
Cruze se simte mult mai în largul său în acest mediu
faţă
de sistemul hibrid de pe Insight, care constă dintr-un propulsor de
numai 1.339 cmc şi 88 CP, ajutat în unele situaţii de un motor
electric de 14 CP, per total puterea furnizată ajungând la un maxim
de 98 CP.

În cazul lui Cruze, singurul reproş notabil ar fi lipsa
celei de-a 6-a trepte a cutiei de viteze manuale
. La
viteze de ordinul a 130-140 km/h, treapta a 6-a ar însemna un
zgomot ceva mai redus, dar şi un consum mai mic. La o viteză de
croazieră stabilizată, Cruze 2,0 D se mulţumeşte cu 5,5 – 6
litri/100 km, adică un consum foarte bun pe autostradă pentru un
motor diesel de 2,0 litri. Cruze mai punctează şi datorită
reprizelor care se realizează cu uşurinţă, dar şi graţie unui
confort foarte bun al trenului de rulare.

Insight: performante slabeCu Honda Insight, lucrurile nu
mai stau la fel de bine pe autostradă. În primul rând,
creşterea vitezei înseamnă şi ridicarea nivelului de zgomot
în habitaclu
. Pe de o parte, maşina nu este suficient de
bine insonorizată, aşa încât turbulenţele aerodinamice se aud
distinct. Apoi motorul lucrează din greu, la o turaţie mare, pentru
a ţine tempo-ul impus, lucru care se remarcă în habitaclu.

Reprizele lui Insight sunt lente, chiar dacă la acceleraţiile în
forţă intervine şi motorul electric, acesta ajutând vizibil maşina
să aibă performanţe mai bunicele, dar numai pe perioade destul de
scurte. Atât pe autostrăzi drepte, cum este Autostrada Soarelui,
cât şi pe cele cu variaţii de relief, cum este Autostrada
Transilvaniei, am remarcat faptul că Insight nu este prea
potrivită ca maşină de viteză
: se achită de sarcinile
cerute, dar într-un mod mai puţin confortabil decât o face
Chevrolet Cruze diesel.

De fapt, Honda Insight apreciază mai degrabă un regim de
croazieră de 100-110 km/h
. La aceste viteze, nivelul
zgomotului în habitaclu este mai mult decât acceptabil, iar
reprizele sunt ceva mai vivace. Consumul este şi el ceva mai bun,
în acest caz: dacă în zona de viteză de 130-140 km/h computerul de
bord indică în jur de 8 litri/100 km, pe la 100-110 km/h devenim
mai optimişti, cu circa 6,5 litri/100 km.

Cruze iubeste vitezaÎn aceleaşi condiţii de viteză, te
simţi ca un melc-codobelc în Cruze diesel, dar şi consumul de
motorină este mai mic, în jur de 4-4,5 litri/100 km. În plus,
Cruze se pretează ceva mai bine la voiaje mai
lungi
, având un portbagaj mai încăpător (450 litri faţă de
400 litri la Insight), iar bancheta din spate se dovedeşte ceva mai
confortabilă decât a maşinii japoneze, oferind şi un spaţiu mai bun
la picioare – totuşi, nu cu mult mai bun decât Insight, chiar dacă
ampatamentul lui Cruze este mai mare cu 13 cm.

În concluzie, autostrăzile sunt terenul de joacă potrivit pentru
Chevrolet Cruze diesel, Honda Insight oferind un confort inferior,
un zgomot mai mare şi, cel mai important lucru în acest test, un
consum mai mare. Hibrid vs. Diesel: 1 – 2 pe
autostradă.


Să vedem concluziile finale
, în condiţiile variate de relief de
la noi din ţară.

Viitorul: masinile hibridSuntem la finalul lui 2010.
Ultimul an al primului deceniu din primul secol al celui de-al
treilea mileniu… 2010 este, de altfel, şi anul în care
ecologia a început să însemne foarte mult în domeniul
auto
. Ceea ce a însemnat lansarea a foarte multe maşini cu
propulsie hibridă.

De fapt, deceniul în care intrăm, o dată cu începutul anului
2011, se pare că va fi dominat de maşinile hibrid. Sau nu?
Analiştii estimează că în următorii 10 ani se va înregistra
o creştere explozivă a vânzărilor de maşini hibrid
,
acestea reprezentând, practic, trecerea la maşinile propulsate
strict electric.

Trecând peste situaţia deplorabilă a vânzărilor de maşini noi în
România, şi la noi putem spune că se face simţit interesul
pentru maşinile hibrid
, chiar dacă la cote aproape
microscopice. Mulţi oameni încep să fie conştienţi de necesitatea
de a acorda o atenţie sporită ecologiei, prin urmare se vând maşini
hibrid şi în România.

Honda InsightDe aceea am încercat să vedem cât de
mult merită să îţi cumperi o astfel de maşină în România
.
Pentru că, să recunoaştem, bunele intenţii trec, totuşi, prin
buzunar, iar majoritatea covârşitoare a clienţilor români optează,
până la urmă, pentru oferta care e cea mai convenabilă din punct de
vedere al bugetului, nu al emisiilor nocive.

Deşi cea mai cunoscută maşină hibrid este Toyota Prius, am optat
pentru un model Honda Insight, mai puţin cunoscut la noi. Dar
şi mai ieftin: preţul de bază pentru Honda Insight este de 20.435
euro cu TVA
(16.480 euro fără TVA), ceea ce recomandă
modelul japonezilor drept cea mai atractivă ofertă de maşină hibrid
de pe piaţa noastră.

Ce maşină cu motor diesel găsim la circa 20.000 euro? Ei bine,
maşini de familie de categorie compactă, cu motorizare diesel şi
nivel de echipare cel puţin satisfăcător sunt destul de multe, ba
chiar cu preţuri mai mici.

Chevrolet Cruze 2.0 DAm ales un model căruia anul 2010 i-a
adus un cadou surprinzăto: câştigarea titlurilor la constructori şi piloţi
în cursele de WTCC. Este vorba despre Chevrolet Cruze 2.0 D 150 CP, care ajunge la
20.000 euro
în nivelul de echipare de top LT şi cu dotări
opţionale precum vopsea metalizată, tapiţerie din piele şi trapă
electrică. Adică un preţ similar cu al lui Honda Insight, în
condiţiile unei echipări mai bogate şi a unui motor mai
puternic.

Aşadar, o nouă rivalitate pe şoselele din România, pe un traseu
de câteva mii de kilometri, care a inclus şi autostrăzile de la noi
vezi aici materialul despre autostrăzile
româneşti în 2010
.


Să vedem pe paginile următoare
cum se comportă cele două
sisteme de propulsie.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide