TEST Special – Audi R8 V10. Tornadă cu upgrade.

Autor: Adrian Mihălţianu 21 ian. 2013 Teste speciale

Ce puteţi face cu circa 115.000-175.000 de euro, cât costă această maşină în funcţie de echipare? Pe scurt, vă puteţi trăi viaţa la maximum.

E adevărat, dacă vreţi să şi folosiţi maşina zi de zi, atunci veţi renunţa la ea şi veţi intra în tărâmul M-urilor, RS-urilor şi AMG-urilor. Ba chiar şi cu noul Carrera S puteţi face asta. Dar dacă vreţi adrenalină la superlativ şi aveţi un cont gras în bancă, aici aveţi maşina care vă trebuie.

Audi R8 facelift 2013 interior

Interior demn de un supercar. Eşti atât de coborât în scaune, încât parcă simţi asfaltul la 5 cm de tine

Audi R8 V10 plus este una dintre mai spectaculoase maşini destinate celor care vor să aibă sub mâini un supercar. Se conduce spectaculos, se nărăveşte sub tine în fel şi chip pentru a-ţi face viaţa grea, este mereu prezentă în deciziile pe care le iei pe drum şi mai ales îţi demonstrează că nu face nimic fără tine. Dacă alte maşini au deja foarte multă electronică pe ele, care preia din greutatea de pe umerii şoferului, R8-ul te lasă pe tine în control, dar şi îţi cere multe pentru a realiza acest control. Din acest motiv, nu o voi recomanda celor comozi care vor doar o maşină superbă, ci celor pasionaţi de maşini nărăvaşe, greu de strunit. Acum, să nu ne imaginăm că avem de-a face cu un supercar old style – aşa cum am spus, la viteze „normale”, R8-ul e uşor de condus. Treaba magică are loc atunci când o calci în final pe coadă… Şi ce coadă!!

Audi R8 facelift 2013 front

O bestie germană numai bună pentru nebunii. Situată foarte aproape de teritoriul Ferrari şi Lamborghini!

Mai este însă R8 o maşină de actualitate într-o generaţie obsedată – pe bună dreptate – de ecologie? Un cutremur a zguduit Italia în săptămâna când am testat R8-ul la Rimini, Veneţia vecină a fost sub ape mare parte din iarnă, o tornadă a spulberat un stadion din Portugalia, iar coasta de Est a Statelor Unite încă îşi revine de pe urma celui mai devastator uragan din ultimii 100 de ani. Râdem, glumim, însă lucrurile nu sunt chiar roz – vremea extremă face ravagii din ce în ce mai mari. Poate că, pe de o parte, şi motoarele de 5.2 litri şi 550 de cai putere sunt de vină… Însă nu mai mult decât vacile pe care le vedeţi păscând agale pe păşunile din întreaga lume – CO2-ul emanat de acestea e mai mare decât CO2-ul emanat de toate maşinile, avioanele şi celelalte mijloace de transport la un loc!

Audi R8 facelift 2013 spate

Final de poveste. Dacă vă permiteţi maşina, cumpăraţi vă rog eu şi un circuit. În România!

Aşa că nu, nu voi avea niciun fel de remuşcări de conştiinţă că am mers ca un dement pe circuitul Misano cu 200 de km/h în acest supercar, chiar nu-mi pasă, căci, până la urmă, toată nebunia asta cu sfârşitul lumii tinde să ignore că fiecare dintre noi avem un sfârşit – unul individual, dar care pur şi simplu ne stinge lumina definitiv. Iar până la sfârşit, ceea ce contează cu adevărat e cum trăim. Repet: cum trăim!

Iar cu un R8, trăieşti mereu la maximum. Şi un pic peste.

Pagini: 1 2 3 4

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide