Cât este de indicat să speli motorul mașinii cu apă. Trebuie să știi asta

Autor: Cristian Agatie 09 iun. 2021 Utile

Mulți șoferi își iubesc mașinile și le place să le vadă curate, de unde și vizitele dese la spălătorie. Se pare încă că prea multă curățenie strică, în special în compartimentul motorului. Iată cât este de indicat să speli motorul mașinii cu apă.

Intră în Galeria FOTO

Nu cred că există spălătorie auto, oricât de rudimentară, care să nu ofere printre serviciile sale și spălarea motorului. Dar, chiar dacă această opțiune există, asta nu înseamnă că angajații spălătoriei sunt calificați să o presteze sau că șoferii ar trebi să o solicite. Știm, tentația de a avea un motor strălucitor la ridicarea capotei este una mare, dar este important și cum se obține acest rezultat.

Înainte de toate, trebuie precizat că, spre deosebire de caroserie, compartimentul motorului nu are nevoie de spălare. Motorul va funcționa perfect chiar dacă mizeria s-a acumulat timp de decenii, cu condiția ca întreținerea și exploatarea acestuia să se fi desfășurat corect, conform indicațiilor producătorului.

Cât este de indicat să speli motorul mașinii cu apă. Ce poți și ce nu e bine să faci

Oricât de mult ți-ai dori să-ți impresionezi prietenii cu un motor curat, este mult mai bine să-i impresionezi cu o mașină funcțională. Apa și componentele delicate din compartimentul motorului nu se împacă foarte bine, prin urmare trebuie evitată, pe cât posibil, spălarea cu apă a motorului.

Apa sub presiune poate pătrunde la componentele electrice, împiedicând funcționarea corectă și uneori producând defecțiuni costisitoare. În plus, dacă apa rece ajunge pe componentele încinse ale motorului le poate deforma sau distruge iremediabil.

Dacă ții neapărat să ai un compartiment al motorului curat, cel mai bine este să apelezi la un atelier de detailing, nu la o spălătorie. Dacă vrei să economisești bani, există numeroase soluții la magazinele de accesorii auto. Un spray de curățare a motorului poate asigura un rezultat perfect, dacă știi să-l folosești.

Totuși, trebuie să ții cont că soluțiile chimice pot duce la corodarea elementelor metalice, așa că nu trebuie folosite fără discernământ. Dacă te-ai gândit să consumi tot recipientul pentru a aplica un strat gros de spumă peste componentele motorului, ai face bine să te mai gândești.

Cel mai bine este să folosești soluția de curățare pentru a umezi o cârpă, cu ajutorul căreia vei șterge murdăria persistentă. Unde s-a adunat doar praful, o suflare cu aer comprimat ar trebui să funcționeze. Indiferent ce metodă alegi, nu uita că este ilegal să speli mașina în parcarea de lângă bloc.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide