Ce se întâmplă dacă deconectezi bateria mașinii cu motorul pornit

Autor: George Cristea 07 apr. 2021 Utile

Mulți dintre noi suntem familiari cu metoda schimbării bateriei cu motorul pornit, dar specialiștii avertizează că acest lucru nu trebuie încercat niciodată la o mașină modernă. Iată ce se întâmplă dacă deconectezi bateria mașinii cu motorul pornit.

Intră în Galeria FOTO

În vremea bătrânei Dacia 1300 era ceva obișnuit să pornești mașina cu o baterie de împrumut pe care să o schimbi, apoi, cu motorului pornit, cu cea descărcată a mașinii. Nu era la fel de comod ca montarea cablurilor între mașini, dar funcționa de fiecare dată. În cazul mașinilor moderne, această operație nu mai este recomandată. Fă asta și riști operații costisitoare, care pot merge până la înlocuirea alternatorului sau chiar al unității computerizate de control al motorului.

Odată pornit motorul, alternatorul va asigura întregul curent necesar consumatorilor electrici. Acesta nu este însă livrat direct consumatorilor, ci prin intermediul bateriei, care funcționează ca un balast care stabilizează tensiunea. În multe situații, sistemul electric va continua să funcționeze și după deconectarea bateriei, dar întregul sistem va fi mult mai instabil.

De ce nu trebuie să deconectezi niciodată bateria mașinii cu motorul pornit

Asta deoarece fluctuațiile de tensiune pot fi extrem de mari, ajungând în unele momente la sute volți pentru perioade scurte. Circuitul de regulare a curentului generat de alternator sau puntea redresoare a acestuia vor fi supuse la sarcini impredictibile, ceea ce poate duce la arderea acestora. În cazuri extrem, alți consumatori prețioși de la bord vor fi distruși de fluctuațiile de tensiune.

În cazul mașinilor vechi, regulatorul de tensiune al alternatorului era unul analogic și putea tolera fără probleme fluctuațiile generate la deconectarea bateriei. În plus, nu prea existau consumatori electronici high-tech la bord, cu excepția radioului. În cazul mașinilor moderne, întregul proces de încărcare a bateriei este controlat de computerul de management al motorului. În situații extreme acesta ar putea fi distrus iremediabil, înlocuirea fiind extrem de costisitoare. La fel se poate întâmpla cu computerele mașinii, sistemul de infotainment și alți consumatori sensibili.

În plus, dacă în procesul de demontare și montare a bateriei atingi polul pozitiv de orice parte metalică a mașinii, scurtcircuitul produs va scoate din uz cu siguranță circuitele electronice ale alternatorului. Nu uita, demontarea bateriei trebuie începută de la polul negativ iar montarea, de la polul pozitiv, tocmai pentru a preveni scurtcircuitarea la masă a polului pozitiv.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide