Cum îți pregătești mașina pentru vacanță: Sfaturi pentru o călătorie fără stres

Autor: Cristian Agatie 23 iul. 2021 Utile

Cu pandemia și celelalte probleme, vacanțele au devenit prea prețioase pentru a le strica înjurând la mașina defectă de pe marginea drumului. Iată de ce am pregătit un material în care te învățăm cum să îți pregătești mașina pentru vacanță, pentru a avea o călătorie fără stres.

Intră în Galeria FOTO

Călătoriile de vacanță cu mașina au fost preferatele românilor, chiar și atunci când nu aveam o pandemie care să ne impună izolare și distanțare socială. Mașina a devenit mult mai importantă în ultimul an, iar călătoriile cu mașina au devenit iremediabil legate de ideea de vacanță și evadare.

În luna august, mulți români pleacă spre Grecia sau Muntenegru, parcurgând sute de kilometri spre destinația de vacanță. Este important, așadar, ca mașina să se afle într-o stare perfectă de funcționare. În caz contrar, vacanța se poate transforma într-un coșmar sau, și mai rău, va trebui anulată.

Cum îți pregătești mașina pentru vacanță: Nu lăsa totul pe ultimul moment!

Rezervă-ți timp cu cel puțin o săptămână înainte de plecarea în călătorie pentru o verificare a mașinii la service. Dacă vei avea nevoie să faci reparații, nu vei fi nevoit să-ți amâni călătoria din cauza unor reparații neprevăzute. În afară de asta, iată ce trebuie să verifici neapărat înainte de plecarea în călătorie.

1. Presiunea în anvelope trebuie făcută cel puțin o dată pe lună și obligatoriu înainte de a pleca la un drum mai lung. Dacă mașina va fi încărcată, presiunea va fi cea indicată în manual pentru sarcina maximă. Nu  uita să verifici și presiunea roții de rezervă, care este adesea neglijată. De asemenea, asigură-te că ai tot ce îți trebuie pentru a schimba o roată – cric, manivelă etc. Inspectează vizual anvelopele pentru a depista eventualele lovituri, umflături sau alte defecte care pot pune probleme.

2. Pregătește trusa de urgență pentru situații neprevăzute. Dacă nu ai încă așa ceva, este momentul să te pregătești. O astfel de trusă trebuie să conțină cel puțin următoarele articole: kitul de prim ajutor și stingătorul (obligatorii prin legislație), o lanternă, cabluri de pornire, câteva scule de bază, apă de băut și hrană neperisabilă.

3. Verifică ștergătoarele de parbriz. Cauciucul acestora se degradează în timp, iar ștergerea nu mai este uniformă. Un parbriz murdar va afecta vizibilitatea, în special pe timp de noapte. Nu strică să verifici, la acest pas, și vasul cu lichid de parbriz. Nu ai vrea să rămâi fără la oprirea ploii.

4. Verifică instalația de climatizare. Dacă este vară, te poți aștepta că va fi caniculă, chiar și în zonele de munte. Fără aer condiționat, călătoria va fi un calvar, în special dacă ai copii mici.

5. Pune în ordine actele mașinii. Nu strică să ai în torpedo copii după garanția mașinii (dacă e cazul), asigurări, talon și alte acte importante. Asigură-te că toate documentele de care ai nevoie – permis, asigurări, pașaport/carte de identitate etc. – sunt în termenul de valabilitate.

cum pregătești mașina vacanță
Pune în ordine actele și fă copii după cele mai importante

Nu lăsa nimic la voia întâmplării

6. Verifică frânele. Este cel mai important sistem de siguranță al mașinii, așa că acest lucru va trebui să-l faci într-un atelier specializat.

7. Testează bateria. Când a fost cumpărată bateria? Dacă are mai mult de trei ani, este recomandată o verificare pe tester a bateriei. Vizual, asigură-te că bornele sunt curate și bine fixate.

8. Atenție la revizii. Urmează recomandările producătorului pentru frecvența reviziilor și ce componente trebuie verificate sau înlocuite. Dacă revizia ajunge la scadență în timpul vacanței, nu strică să o faci înainte de plecare. Dacă ai mesaje de eroare la bord, este bine să te ocupi de ele cu această ocazie.

9. Completează lichidele. În afară de lichidul de parbriz, o mașină în stare bună nu ar trebui să aibă nevoie de alte completări. Viața nu este ideală însă, iar unele motoare mănâncă ulei, unele mașini pierd lichid de răcire sau chiar de frână. Dacă la verificare constați că e nevoie de completare, verifică la service problema. În cazul uleiului de motor, nu strică să ai la tine un litru de ulei în caz că va trebui să completezi pe drum.

10. Achiziționează servicii de asistență. Dacă nu ai un contract de asistență rutieră, e momentul să cumperi aceste servicii. O perioadă de 15 zile în Europa te costă de la 90 de lei la un serviciu de asistență ca 9695.ro.

La ce trebuie să te gândești dacă vei călători împreună cu copiii

Călătoriile împreună cu copiii pot pune probleme, cu atât mai mari cu cât aceștia sunt mai mici și călătoria este mai lungă. Prin urmare, după ce ai aflat cum trebuie să pregătești mașina de vacanță, trebuie să te gândești și la cum să-i ții pe copii ocupați și mulțumiți, dacă vrei să ai o călătorie plăcută.

Curățenia mașinii este importantă, la fel ca și organizarea diferitelor obiecte în interior. Doar cine nu are copii nu știe câte obiecte poți căra cu mașina în timpul unei călătorii. Prin urmare, pune-le la îndemână o cutie cu jucării. Spătarele scaunelor din față pot fi „decorate” cu instrumente de organizare a spațiului, având buzunare pentru depozitarea diferitelor jucării, șervețele și altele trebuincioase.

Copiii trebuie ținuți ocupați, prin urmare au nevoie de jucării și gadgeturi care să le ocupe timpul. Descarcă muzica preferată în prealabil – nu vrei să te trezești la jumătatea drumului fără internet și fără melodia favorită a micuțului de 3 ani.

Copiilor li se face foame des, iar tu nu vrei să oprești atât de des pe drum. Ia în mașină snack-uri care să le potolească rapid foamea. Preferă ceva care nu face mizerie, pe cât posibil hrană sănătoasă. O ladă frigorifică este un partener de drum ideal.

De asemenea, plănuiește atent traseul pentru a include opriri la restaurante și benzinării. Nu e niciodată prea bine când îți dai seama că mori de foame iar următorul restaurant este la 200 de kilometri, într-o țară străină. În plus, planifică opriri pentru odihnă – un șofer obosit este unul periculos.

cum pregătești mașina vacanță
Călătoria cu copiii poate fi o sursă de bucurie, dar numai dacă e planificată atent.
Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide