Cum şi la ce interval se face schimbul de ulei – VIDEO

Autor: ProMotor 29 mai 2019 Utile
Cum şi la ce interval se face schimbul de ulei – VIDEO

Schimbul de ulei este esenţial pentru o maşină la un interval de 10-15 mii de kilometri, sau cel puţin o dată pe an. Pe internet există destule poveşti legate de ce se întâmplă cu maşina dacă nu schimbi uleiul la timp.

Dacă uleiul de motor nu este schimbat la timp, motorul se va uza mai repede sau chiar se va gripa. De asemenea, filtrul se va înfunda şi va fi absorbit în componentele sistemului de ungere.

Uleiul de motor se uzează destul de rapid, iar motivele sunt diverse. Poate fi din cauza calităţii slabe sau din cauza suprasolicitării motorului.

Semne care indică nevoia unui schimb de ulei

Pe lângă intervalul de kilometri recomandat, mai există şi câteva semne ale uzurii premature. Unul dintre ele ar fi schimbarea culorii. Dacă uleiul capătă culoarea neagră şi îşi schimbă textura devenind mai nisipos este obligatoriu înlocuirea.

Rolul cel mai important al uleiului este lubrifierea. Dacă acest lucru nu se realizează în parametri optimi piesele vor începe să se frece între ele, ceea ce va afecta performanţa maşinii. În acest caz zgomotele la motor pot fi un semn că trebuie să-i faci o revizie maşinii.

În cazul în care se observă un nivel mai scăzut al uleiului, acesta trebuie completat. Dacă nivelul scade considerabil, este un semn că uleiul nu mai are aceleaşi calităţi şi este consumat mult mai rapid de motor.

Maşinile modene au martori în bord care vă pot avertiza în legătură cu presiunea nivelui de ulei. Dacă aceasta rămâne aprins după pornirea motorului poate fi semnul unei averii.

Cum se schimbă uleiul de motor

Schimbul de ulei este o operaţiune care poate fi efecutată la service de către mecanici specializaţi, însă există şoferi care îşi fac singuri această operaţiune. 

Cei care vor să-l schimbe singuri trebuie să ţină cont de tipul şi cantitatea de ulei specificate de către producătorul maşinii. Acestea sunt trecute în cartea tehnică a maşinii sau în manualul de întreţinere. În manual se află informaţii despre tipurile de uleiuri pe care le pot folosi. Producătorul recomandă mai multe uleiuri, cu diferite grade de vascozitate. 

De asemenea, la schimbarea uleiul, este recomandată şi schimbarea filtrului de ulei, deoarece în timpul funcţionarii motorului, lichidul se umple de particule de metal şi impurităţi.

Înainte să te apuci de treabă consultă manualul maşinii

De cât ulei este nevoie? Acest lucru depinde de mărimea motorului. Pentru un autovehicul normal este nevoie de 3 până la 7 litri. Volumul exact de ulei e specificat în manualul maşinii. 

Pentru cei care vor să schimbe uleiul maşinii chiar la ei în curte, iată un tutorial în care sunt prezentate pas cu pas toate etapele. 

VIDEO 

Schimbul de ulei este o operatiune de întreţinere extrem de importantă. Dacă nu sunt respectate anumite reguli, cum ar fi folosirea unui ulei de calitate, sau nu se respectă intervalul de înlocuire de maximum 15.000 de km, maşina poate dezvolta probleme în timp.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide