Mai multe trenuri InterRegio ale CFR Călători vor fi anulate timp de o lună. Lista completă a trenurilor anulate sau modificate

Autor: Daniel Simion 26 sept. 2026 Utile
Mai multe trenuri InterRegio ale CFR Călători vor fi anulate timp de o lună. Lista completă a trenurilor anulate sau modificate

CFR anunță, vineri, că, timp de o lună, circulația unor trenuri InterRegio, va fi modificată pentru că se vor face lucrări în stația Târgu Jiu.

Potrivit Mediafax, unele dintre trenuri care duc spre Capitală și traversează Oltenia vor fi anulate, iar pentru altele, pasagerii vor fi duși cu microbuzul între stații.

Lista de trenuri InterRegio modificate de CFR Călători

Vă prezentăm lista completă a trenurilor modificate sau anulate în perioada 5 octombrie – 5 noiembrie 2026 din cauza lucrărilor la stația Târgu Jiu:

- articolul continuă mai jos -
  • Trenul IR 1825 București Nord – Craiova – Târgu Jiu se anulează pe distanța Craiova – Târgu Jiu și circulă conform graficului din Mersul Trenurilor pe distanța București Nord – Craiova. Măsura este valabilă în perioada 05.10 – 04.11.2026.
  • Trenul IR 1826 Târgu Jiu – Craiova – București Nord se anulează pe distanța Targu Jiu – Craiova și circulă conform graficului din Mersul Trenurilor pe distanța Craiova – București Nord. Măsura este valabilă în perioada 06.10 – 05.11.2026.
  • Trenul IR 16026 se anulează în relația Deva – București Nord. Măsura este valabilă în perioada 05.10 – 06.11.2026.
  • Trenurile trenurile IR 1821 și IR 1822 se anulează în relația București Nord – Arad și retur. Măsura este valabilă pentru perioada 05.10 – 06.11.2026.
  • Trenul IR 16025 se anulează în relația București Nord – Deva, iar în locul lui circulă trenul IR 16425 (prin Cărbunești, în loc de Turceni) în relația București Nord. Trenul va pleca la ora 9:00 din Filiași și va sosi în Cărbunești la ora 14:10.

Rutele pe care pasagerii CFR Călători vor fi transbordați

De la Cărbunești călătorii vor fi transbordați, adică duși cu microbuzul, la stația Târgu Jiu. CFR a luat măsuri de transbordare a pasagerilor și în vară, când s-au desfășurat lucrări la linia de cale ferată în județul Arad, compania asigurând transportul rutier între stații când trenurile nu au putut circula pe linie.

Din octombrie până în luna noiembrie, transbordarea pasagerilor se face pentru următoarele curse:

  • De la trenul IR 1835 București Nord – Craiova – Copăcioasa – Târgu Jiu – Teiuș – Cluj Napoca se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto între stațiile Copăcioasa – Târgu Jiu pentru trenul IR 12835 Târgu Jiu (plecare 22:16) – Teiuș (sosire 03:08) – Cluj Napoca. Măsura este valabilă din noaptea de 5 spre 6 octombrie, până în noaptea de 4 spre 5 noiembrie.
  • De la trenul IR 1836 Cluj Napoca – Teiuș – Târgu Jiu – Copăcioasa – Craiova – București Nord se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto între stațiile Târgu Jiu – Cărbunești pentru trenul IR 16436 Cărbunești (plecare 16:32) – Filiași – București Nord (sosire 22:04). Măsura este valabilă din 5.10 până în 05.11.2026.

CFR mai transmite că îi va transporta rutier pe pasageri între stațiile în care trenurile nu pot circula dacă vor interveni modificări de program al trenurilor. Acestea vor fi anunțate la nivel local, în stațiile de cale ferată.

Cum pot afla pasagerii CFR Călători informații despre trenurile lor?

Călătorii care au întrebări referitoare la program se pot adresa personalului din stații, pot consulta online mersul trenurilor pe site-ul cfrcălători.ro, pot suna la numărul de telefon 021.95.21 pentru trafic intern sau pot căuta numerele de telefon locale ale stațiilor pe site-ul companiei, la secțiunea „Informații Telefonice”.

Călătorii pot utiliza și portalul online „Trenul Meu”, unde trebuie să introducă numărul exact al trenului exact al trenului (ex. IR 1835) în căsuța indicată.

Citește și: Prima locomotivă Alstom Traxx intră în serviciul CFR Călători. Care a fost prima ei cursă?




Comentarii
Inchide