Tracţiunea faţă vs. tracţiunea spate – AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE

Autor: Marius Vișan 24 apr. 2017 Utile
Tracţiunea faţă vs. tracţiunea spate – AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE

Mai întâi, să tranşăm o falsă dezbatere. Cum e mai corect: „tracţiune spate” sau „propulsie”? Adevărul e că ambele expresii sunt acceptabile, pentru că înseamnă fix acelaşi lucru, fără să depindă de puntea pe care se realizează. 

Prima este corectă prin prisma faptului că tracţiunea este o forţă care pune în mişcare maşina indiferent dacă se exercită pe puntea faţă, pe puntea spate sau pe ambele punţi (de unde şi expresia „tracţiune integrală”, iar nu „tracţiune-propulsie”).

Apoi, pentru tracţiune ai nevoie de aderenţă, iar sistemele de control al tracţiunii acţionează pe toate roţile, indiferent de punte. Pe scurt, propulsorul maşinii (motorul) trimite cuplul la roţi prin intermediul transmisiei, iar roţile realizează tracţiunea sau propulsia în urma aderenţei cu solul. 

Iată care sunt avantajele şi dezavantajele fiecărui sistem în parte.

Avantajele tracţiunii faţă

  • Preţul – O maşină nouă cu tracţiune faţă porneşte de la 7000 de Euro, spre deosebire de al uneia cu tracţiune spate care porneşte de la 30.000 de euro
  • Comportament bun pe orice fel de asfalt
  • O maşină cu tracţiune faţă este mai uşor de redresat în cazul pierderii controlului
  • Greutate mai mică
  • Spaţiu mai mult 
  • Pierderi mai mici de putere până la roţi

Dezavantajele tracţiunii faţă

  • Tendinţa de subvirare
  • Distribuţia masei destul de ineficientă
  • Şocuri, vibraţii şi mişcări bruşte ale volanului 
  • Fără drifturi şi distracţie iarna

Avantajele tracţiunii spate

  • Planetarele se uzează mult mai greu 
  • Plăcerea condusului este mai mare. Roţile din faţă sunt mult mai precise, iar când maşina accelerează masa întregii maşini se mută pe spate facând ca direcţia să fie mult mai uşor de controlat
  • Maşina este mai echilibrată

Dezvantajele tracţiunii spate

  • Tendinţa de supravirare la viteze mai mari 
  • Pierderea mai uşoara a controlului
  • Comportament putin mai dificil pe gheaţă, zăpada şi asfalt umed

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide