Unde montezi anvelopele mai uzate: în față sau în spate?

Autor: George Cristea acum 4 săptămâni Utile

Vremea s-a răcit deja considerabil, iar în curând va trebui să montezi anvelopele de iarnă. Întrebarea care se ridică an de an în această perioadă este unde montezi anvelopele mai uzate: în față sau în spate? Iată recomandările noastre.

Intră în Galeria FOTO

Cele mai multe mașini aflate în circulație astăzi sunt cu tracțiune față. În acest caz, anvelopele de pe puntea față sunt mai solicitate decât cele de pe puntea spate, prin urmare se vor uza mai rapid. Odată cu schimbarea sezonieră a anvelopelor, întrebarea pe care și-o pun mulți automobiliști este unde trebuie să monteze anvelopele mai uzate, în față sau în spate. Răspunsul nu este așa de simplu pe cât pare.

Unde montezi anvelopele mai uzate: de ce trebuie să ții cont?

În principiu, anvelopele care au un profil mai adânc trebuie montate pe puntea din spate. Acest lucru este necesar pentru că puntea spate asigură stabilitatea mașinii în timpul rulării. Cu alte cuvinte, o mașină va păstra direcția mai bine atunci când are anvelope mai bune pe puntea spate. Acest lucru devine evident în special în condiții de aderență scăzută, cum ar fi pe asfalt ud sau acoperit cu gheață sau zăpadă.

Dar răspunsul nu este atât de simplu. Dacă la o mașină cu tracțiune față pneurile mai uzate ajung întotdeauna pe puntea față (unde uzura este mai mare), asta nu va face decât să crească diferența de uzură dintre cele două perechi de anvelope. Prin urmare, pentru a asigura o uzură uniformă a anvelopelor, acestea trebuie rotite frecvent între cele două punți – ideal la fiecare 15.000 km. Este un sfat care se aplică și celor care au anvelope allseasons.

Cum afectează uzura performanțele pneurilor

Este important ca diferența de uzură între pneurile montate pe aceeași punte să nu fie importantă, în caz contrar stabilitatea mașinii fiind serios afectată. Rotirea pneurilor pe diagonală se poate face numai dacă acestea au un model simetric pe banda de rulare. Pneurile asimetrice au profile proiectate special pentru partea dreaptă sau stângă a mașinii. Acestea poartă un marcaj „Outside” pe flanc, ceea ce înseamnă că această parte a anvelopei trebuie să fie vizibilă când sunt montate pe mașină.

De asemenea, unele pneuri direcționale au indicată direcția de rulare pe flanc. Aceasta trebuie respectată pentru ca performanțele de frânare și aderență să fie cele prevăzute de producător.

Înainte de a proceda la rotirea pneurilor, trebuie măsurată adâncimea profilului. Potrivit legislației, aceasta nu poate fi mai mică de 1,5 mm, cu toate că anvelopele care au un profil cu o adâncime sub 3 mm devin periculoase în timpul conducerii.



Comentarii
Inchide