Jerry Seinfeld îşi scoate la vânzare 18 maşini, iar unele sunt modele obişnuite – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vișan 08 feb. 2016 Galerii foto

La început au fost trei, dar acum lista maşinilor pe care Jerry Seinfeld le scoate la vânzare s-a mărit la 18, informează Blog.caranddriver.com. Lista completă a maşinilor pe care actorul le va vinde luna viitoare, prin intermediul casei de licitaţie Gooding & Company, cuprinde în mare parte automobile marca Porsche, şi doar două dintre ele sunt Volkswagen.

Modelelor Porsche 550 Spyder din 1955, Porsche 356A 1500 GS/GT Carrera Speedster din 1958, şi Porsche 911 Carrera 3.0 IROC RSR din 1974 li s-au alăturat prototipul supercar-ului Carrera GT, vehiculul militar Porsche 597 Jagdwagen din 1958 şi un 917/30 Can-Am Spyder din 1973 .

S-a constatat că la recentele licitaţii care au avut loc în Arizona, preţul VW-urillor vechi au explodat, ceea ce anunţă un profit însemnat pentru Seinfeld, acesta având la vânzare o rulotă Volkswagen din 1964 şi un Volkswagen Beetle din 1960. Per total, suma pe care o va încasa proprietarul va avea destule zerouri, iar pe altă parte fanii Porsche vor avea şansa să-şi îmbogăţească colecţiile cu adevărate bijuterii pe patru roţi.

Lista completă a maşinilor pe care Jerry Seinfeld le vinde, publicată de Gooding & Co., arată astfel: 

  1.  Porsche 550 Spyder din 1955;
  2.  Porsche 356A Speedster din 1957;
  3.  Porsche 356A 1500 GS/GT Carrera Speedster din 1958; 
  4.  Porsche 597 Jagdwagen din 1958; 
  5.  Porsche 718RSK din 1959; 
  6.  Porsche 356B 2000 GS Carrera 2 Coupe din 1963; 
  7.  Porsche 911 din 1966; Sursă foto: Caranddriver.com
  8.  Porsche 917/30 Can-Am Spyder din 1973; 
  9.  Porsche 911 Carrera 3.0 IROC RSR din 1974;
  10.  Porsche 911 Speedster din 1989; 
  11.  Porsche 962C din 1990; 
  12.  Porsche 964 Turbo 3.6 S Flachbau din 1994; 
  13.  Porsche 993 3.8 Cup RSR din 1998; 
  14.  Porsche Carrera GT Prototype din 2000; 
  15.  Porsche 997 Speedster din 2011; 
  16.  Porsche 997 GT3 4.0 Cup “Brumos Commemorative Edition” din 2012; 
  17.  Volkswagen Beetle din 1960; 
  18.  Volkswagen Camper din 1964. 

Sursa: Car and Driver.com

Click aici pentru Galeria Foto


 

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Vlad MIRONESCU
Vlad MIRONESCU

Comentarii
Inchide