VIDEO: Lamborghini Aventador rupt în două după un accident uşor?!

Autor: Adrian Mihălţianu 24 sept. 2013 Accidente

Camerele de supraveghere din zona în care s-a produs accidentul au surprins momentul în care o maşină neagră a încercat să vireze la stânga fără să se asigure suficient, intrând astfel în coliziune cu un Lamborghini Aventador.

În urma impactului, supercarul italian pur şi simplu s-a rupt în două, însă inginerii ne asigură că, de fapt, maşina s-a comportat exact cum a fost proiectată. Desprinderea habitaclului de partea cu motorul a asigurat atât o preluare eficientă a energiei şocului (pentru a proteja cât mai bine pasagerii), dar a şi preîntâmpinat un potenţial dezastru în cazul exploziei motorului.

De altfel, maşinile cu motor montat median şi cu caroserie din fibră de carbon sunt special gândite pentru a ejecta motorul astfel încât să nu zdrobească pasagerii în cazul unui impact. Iată şi motivul pentru care un Lamborghini se poate rupe atât de uşor: viaţa umană nu are preţ.

Pe lângă imaginile de la locul faptei, puteţi urmări şi ce au surprins camerele de filmare – credeţi că, dacă ar fi avut viteză mai mică, şoferul din Lambo ar fi putut evita acest accident?

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide