ISTORIE: Glonţul numit muscle car

Un glonţ nu poate să facă o curbă, dar poate să traverseze o distanţă considerabilă cât ai zice „peşte”. La fel şi un muscle car – nu prea îl poţi convinge să facă o curbă, însă reuşeşte să facă sfertul de milă în doar câteva secunde. Acest material a fost publicat iniţial în revista ProMotor numărul 110 din aprilie 2014.

ISTORIE: Glonţul numit muscle car ISTORIE: Glonţul numit muscle car

Europa se laudă cu maşinile sale sport, care sunt capabile să devoreze fără nici cel mai mic efort sute de kilometri de trasee sinuoase. Şi pe bună dreptate, până la urmă, fiindcă e suficient să te gândeşti puţin la Porsche, Ferrari şi Aston Martin ca să îţi dai seama cât de important e Bătrânul Continent în evoluţia industriei auto mondiale. Dar există un loc pe lumea asta care refuză să se alinieze ordinii mondiale impuse de maşinile sport europene.

Uită de stabilitatea pe curbe, de tehnologia de ultimă oră şi de interioarele luxoase şi gândeşte-te la un singur lucru: putere şi doar putere. Iar locul unde găseşti acest ingredient minunat se numeşte Statele Unite ale Americii. Aici, iubirea oamenilor pentru motoare V8 are rădăcini adânci, care pot fi urmărite până în anii ’30, atunci când producătorii de alcool din timpul prohibiţiei îşi modificau maşinile pentru a putea să scape mai uşor de Poliţie.

După sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, mulţi dintre soldaţii americani întorşi acasă au început să repare şi să îmbunătăţească maşinile rămase de izbelişte în anii în care ochii întregii planete erau aţintiţi pe noutăţile despre război. Şi, în încercarea de a uita despre lucrurile incredibile pe care le-au văzut şi făcut, soldaţii au început să meargă pe vechile trasee de drag racing pentru a-şi pune la încercare creaţiile puse laolaltă în garajul casei.

Oldsmobile Rocket 88, considerat de mulţi ca fiind primul muscle car din istorie

Nu a durat mult până când producătorii auto americani au mirosit această poftă crescândă pentru putere, aşa că în anul 1949, Oldsmobile a făcut mişcarea îndrăzneaţă de a monta un V8 nou-nouţ, mult mai performant decât ce existase până atunci, într-o caroserie aflată deja în producţie. Denumit Rocket 88, coupe-ul produs de Oldsmobile a pornit o nouă cursă între cele trei mari nume din industria auto nord-americană: General Motors, Chrysler şi Ford.

Aşa se face că următorii ani au fost o binecuvântare pentru doritorii de maşini puternice. Chevrolet a creat un nou propulsor V8 de 4,34 litri cu carburator cu patru camere care producea 180 de cai-putere vânjoşi, în vreme ce Pontiac a mers pe ruta unui V8 cu trei carburatoare, fiecare cu câte două camere. Apoi a venit rândul celor de la Chrysler, care au scos pe piaţă modelul C300, o maşină cu un V8 Hemi de 300 CP şi cu un interior luxos. În scurt timp, coupe-ul exclusivist a primit titlul de „cea mai puternică maşină din America”, însă a eşuat în a-i atrage pe tineri, din cauza preţului prohibitiv – în primul an de producţie, doar 1.725 de maşini au fost vândute.

Chrysler C300 putea atinge o viteză maximă de peste 200 km/h

Cu toate că, aşa cum ai citit până acum, americanii au început să guste din dulcele fruct al puterii încă din primele decenii ale secolului al XX-lea, majoritatea pasionaţilor sunt de părere că primul muscle car adevărat a apărut în anul 1964. Atunci, Pontiac a lansat modelul GTO, o maşină care folosea acelaşi ingredient principal – un V8 grav, cu până la 360 CP -, însă a modificat reţeta prin înlocuirea caroseriei grele de sedan full-size cu corpul mai zvelt al unui coupe intermediar. Sigur, în universul american, intermediar însemna, de fapt, o maşină de peste cinci metri lungime. La întregul pachet s-a pus un preţ de doar 2.700 de dolari americani, aşa că succesul a fost instantaneu.

Dacă nu ar avea roţi, ai putea spune că e un pachebot eşuat

Dar naşterea GTO-ului a fost una oarecum accidentală, fiindcă nu a existat un plan pe termen lung, nu s-au făcut studii de piaţă extinse şi nici programe de cercetare şi dezvoltare de lungă durată. Mai mult, cu un an înainte de lansare, în 1963, General Motors a interzis tuturor diviziilor sale să mai participe la curse şi să producă maşini foarte sportive. De asemenea, cei de la Pontiac au fost obligaţi să folosească motoare mai mici de 300 c.i. (4,92 litri) în maşinile de dimensiuni intermediare – o lovitură puternică pentru o marcă devenită cunoscută pentru modelele sale cu valenţe sportive.

Din fericire, o mână de oameni importanţi, cu benzină în loc de sânge în vene, au fost la locul potrivit, la timpul potrivit. Perioada de glorie a muscle car-urilor începuse.

La fel ca în urmă cu un deceniu, ceilalţi producători nu au stat prea mult pe gânduri şi au pus în vânzare maşini mai mici animate de binecunoscutele V8-uri ale trecutului. Aşa a apărut minunatul Mustang din partea celor de la Ford, precum şi brutele Chevrolet Camaro, Plymouth Barracuda, Dodge Charger, Dodge Challenger şi Pontiac Firebird.

Shelby GT500. Cine nu recunoaşte formele astea?

Valorile puterilor se apropiau rapid de numărul magic 500, iar asta a atras atenţia regizorilor de cinematografie. Unul dintre cele mai cunoscute filme care pune în prim-plan un muscle car e Bullit, unde un tânăr Steve McQueen conduce un Ford Mustang şi încearcă să îi prindă pe băieţii răi care aleargă pe străzile din San Francisco într-un Dodge Charger R/T. De altfel, scena urmăririi din Bullitt a fost descrisă ulterior ca fiind una care a revoluţionat standardele industriei cinematografice hollywoodiene. Şi, chiar dacă până la urmă personajul lui McQueen a ieşit câştigător în film, unul dintre şoferii implicaţi în filmare a mărturisit mulţi ani mai târziu că a trebuit să fie foarte blând cu pedala de acceleraţie din Charger, fiindcă altfel ar fi depăşit cu uşurinţă Mustangul condus de McQueen.

McQueen şi legendarul Mustang din Bullitt

Cu toate că elanul muscle car-urilor părea de neoprit, începutul anilor ’70 a adus reguli stricte referitoare la emisii, dar şi preţuri astronomice la carburanţi. Astfel, coupe-urile flămânde după benzină au început să dispară din peisajul auto nord-american, iar în locul lor au apărut maşini cu design discutabil şi motoare mult mai mici. Însă lucrurile nu au rămas aşa.

Anii ’80 au adus din nou preţuri convenabile la combustibili, însă cei trei mari producători nu s-au întors la vechile obiceiuri, ci au evoluat odată cu dorinţele publicului. Învăţaţi să lucreze cu puţinul pe care l-au avut în timpul crizei petroliere, americanii au reuşit să ofere din nou maşini puternice, ajutaţi de revoluţia electronică de la sfârşitul secolului al XX-lea. Mai mult, noi tehnici de producţie au permis construirea de modele de nişă fără a ieşi în pierdere, aşa că mărcile au început să experimenteze, spre deliciul pasionaţilor. Totodată, pe continentul australian, divizia de specialitate HSV a producătorului Holden a început, în 1988, să modifice substanţial modelele mărcii deţinute de General Motors.

Asta înţeleg australienii prin muscle car modern

Dăm pe repede-înainte şi ajungem în 2014, unde descoperim o mare de muscle car-uri moderne, inspirate din brutele anilor ’60, dar rafinate cu ajutorul tehnologiilor moderne. Maşini ca noul Ford Mustang, noul Chevrolet Camaro şi noul Chevrolet Corvette Stingray, care sunt puse în mişcare de V8-uri imense ce produc peste 400 CP. Pe tărâm australian, lucrurile stau şi mai bine, cei de la HSV oferind un V8 de 6,2 litri care dezvoltă nu mai puţin de 576 CP.

Odată ameninţate cu dispariţia, aceste minunate maşinării denumite muscle cars au acum un viitor strălucit în faţă. Pe de-o parte, noile generaţii duc mai departe istoria, iar pe de altă parte, vechile generaţii sunt îngrijite cu pasiune şi iubire de oamenii care ştiu ce înseamnă să fii diferit.

Acest material a fost publicat iniţial în revista ProMotor numărul 110 din aprilie 2014.