KTM X-Bow GT, upgrade pentru maşina-motocicletă la Geneva 2013

Autor: Oraan Mărculescu 28 feb. 2013 Știri auto

În lumea auto este loc pentru orice. Chiar şi pentru motociclete devenite maşini, cum este cazul lui KTM X-Bow, o propunere considerată dementă prin 2007, când a fost prezentată ideea, dar care a reuşit să subjuge suficient de mult clienţi până acum.

Iată că, la Salonul Auto Geneva 2013, urmează să vedem o evoluţie a acestui vehicul, care se va numi KTM X-Bow GT. Unde ”GT” nu înseamnă că vorbim de un plus de lux în stilul cunoscut al gran turismelor.

GT înseamnă că modelul KTM X-Bow are dreptul de acum la un parbriz şi la geamuri laterale, şoferul şi pasagerul putând renunţa la căşti pentru a se bucura mai mult de senzaţiile din această maşină.

Mai mult, KTM X-Bow beneficiază şi de un acoperiş demontabil, care poate fi folosit până la viteze de 150 km/h, în timp ce parbrizul este încălzit şi beneficiază de şergătoare, X-Bow fiind mai sigur de utilizat acum pe timp de ploaie, deoarece vizibilitatea se îmbunătăţeşte astfel.

Din punct de vedere tehnic, propulsorul turbo de 2,0 litri (de origine Audi) oferă acum 285 CP (faţă de 240 CP versiunea precedentă), iar valoarea cuplului maxim ajunge la 420 Nm (faţă de 310 Nm înainte).

Cei interesaţi vor putea cumpăra noul KTM X-Bow GT pentru un preţ care începe de la peste 86.000 de euro, în lunile care urmează premierei mondiale de la salonul auto elveţian.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide