Cum influenţează eticheta UE pentru anvelope decizia de cumpărare a clienţilor

Autor: Oraan Mărculescu 17 oct. 2013 Știri auto
Cum influenţează eticheta UE pentru anvelope decizia de cumpărare a clienţilor

Acum un an, la 1 noiembrie 2012 a intrat în vigoare o nouă lege: orice anvelopă vândută în ţările din UE trebuie să fie însoţită de o etichetă specială, care trebuie să evidenţieze trei criterii principale: rezistenţa la rulare (care influenţează în primul rând consumul), aderenţa pe carosabil umed (care ţine în principal de siguranţă) şi nivelul zgomotului exterior (care are efecte directe asupra confortului).

- articolul continuă mai jos -

Timp de un an de zile, compania de cercetare IPSOS MarketQuest a realizat un studiu amplu în şase dintre cele mai mari ţări europene (Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Polonia şi Spania), pentru ca oficialii UE să-şi facă o idee clară despre efectele acestei legi şi dacă implementarea ei a avut sau nu succes.

Conform statisticilor, 71% dintre cumpărători au folosit informaţiile de pe etichetă când au deci să cumpere anvelope, iar 54% dintre dealerii de anvelope consideră că această etichetă este utilă. Sunt valori bune dacă ne gândim că a trecut doar un an de la implementarea acestei legi, însă oficialii UE consideră că e nevoie de eforturi mai mari pentru ca publicul şi vânzătorii să înţeleagă de ce a fost impusă această etichetă.

În ce priveşte decizia de cumpărare pentru autoturisme, fie că vorbim de persoane fizice, fie de firme, 52% dintre clienţi consideră aderenţa pe carosabil umed drept cel mai important criteriu pentru pneurile noi. Următorul criteriu ca importanţă este considerat rezistenţa la rulare (47% dintre clienţi), în timp ce zgomotul exterior e important pentru doar 41% dintre clienţi.

Studiul a luat în considerare şi aproape 500 de flote de vehicule comerciale, care reprezintă un procent foarte important din clienţii de anvelope noi. Doar 54%, deci puţin peste jumătate, consideră utilă această etichetă de anvelope, iar din aceste firme un procent de 66% pun accentul pe criteriul ţinând de rezistenţa la rulare, care influenţează costurile ţinând de consum şi durabilitate.

Studiul va continua şi în următorii ani, comisarul european Malcolm Harbour declarându-se mulţumit de succesul de până acum al etichetei de anvelope. Totuşi, el a mai spus că legislaţia în acest domeniu urmează să primească modificări în 2016, menite a-i ajuta mai mult pe clienţii de anvelope noi să facă o alegere cât mai bună pentru nevoile lor.




Comentarii
Inchide