Când se va circula pe primul tronson de autostradă finalizat în 2020

Autor: George Cristea 12 aug. 2020 Știri auto

În ciuda dificultăților cauzate de pandemia de coronavirus, lucrările la marile proiecte de infrastructură au continuat, chiar dacă ritmul nu a fost întotdeauna cel mai alert. Ca de obicei, campania electorală aduce după sine primele tăieri de panglici. Iată când se va circula pe primul tronson de autostradă finalizat în 2020.

Intră în Galeria FOTO

Când aflăm despre primul sector de autostradă care va fi inaugurat în acest an, ne vine în minte o reclamă mai veche în care un cuplu privește prin lunetă la o casă minuscule și se felicită cu aceste cuvinte proverbiale: „e micuță dar e a noastră”.

Ei bine, este exact ceea ce se poate spune despre prima autostradă finalizată în 2020, mai exact segmentul autostrăzii Transilvania cuprins între Biharia și Borș. Cu o lungime de 5,3 kilometri, acesta asigură conexiunea cu autostrada M4 din Ungaria prin intermediul unui nou punct de frontieră.

Când va fi inaugurat primul tronson de autostradă din 2020?

Lotul este construit de românii de la Trameco (Selina) și este gata încă de la finalul lunii iulie, însă darea lui în folosință a fost amânată pentru finalizarea formalităților pentru noul punct de trecere al frontierei pe autostradă. Acesta este amenajat de partea ungară. În aceste condiții, deschiderea circulației pe acest tronson se va face pe data de 4 septembrie, după cum a anunțat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

„Biharia-Borș recepția este finalizată. Pe 4 septembrie vom da în trafic acel lot de autostradă. Vom inaugura acel lot de autostradă în prezența oficialilor din Ungaria, bineînțeles împreună cu punctul de trecere al frontierei”, a declarat Bode pentru zf.ro.

Lucrările la acest tronson de autostradă au fost demarate pe data de 13 aprilie a anului trecut. Din păcate, pe loturile următoare (Biharia-Chiribiș și Chiribil-Suplacu de Barcău) nu se va putea circula prea curând, chiar dacă lucrările au fost realizate în proporție de circa 50% de americanii de la Bechtel. Aceste lucrări vor trebui reevaluate înainte de a se putea continua construcția celor două loturi, care însumează circa 55 de kilometri.

Alte două loturi ale autostrăzii Transilvania ar putea fi în curând inaugurate, ceea ce ar permite circulația neîntreruptă în condiții de autostradă între Târgu Mureş şi Nădăşel, un sector care măsoară 110 kilometri.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide