Podul de la Fetești, peste brațul Borcea, intră în reabilitare. Când încep și cât vor dura lucrările?

Autor: George Cristea 19 mart. 2021 Știri auto

Podul de la Fetești, peste brațul Borcea, intră în reabilitare. CNAIR a anunțat vineri câștigătorul licitației, compania care va desfășura lucrările de refacere ale podului.

Intră în Galeria FOTO

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, vineri, faptul că a fost desemnat câştigătorul contractului privind reabilitarea podului de la Feteşti, peste braţul Borcea al fluviului Dunărea, lucrarea urmând să fie realizată în termen de doi ani.

„Ofertantul desemnat câştigător pentru proiectul „Realizarea lucrărilor de Reabilitare a Podului peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680” este asocierea Maristar Com SRL –
Hydrostoy AD, cu preţul de 67.753.035,18 lei fără TVA. Durata contractului este de 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor, iar perioada de garanţie a lucrărilor de 60 de luni”, se arată într-un comunicat al CNAIR.

Podul peste Dunăre de la Feteşti este un pod combinat de cale ferată şi şosea, care traversează braţul Borcea al fluviului Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavodă, conectează oraşele Feteşti şi Cernavodă între regiunile Dobrogea şi Muntenia.

Podul de la Fetești intră în reabilitare. Cum va fi afectat traficul

„În conformitate cu prevederile normativelor în vigoare, podul peste Bratul Borcea se încadrează în clasa stării tehnice III. În cadrul contractului de reabilitare vor fi realizate o serie de lucrări de reparaţii complexe (înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe partea carosabilă şi trotuare, înlocuirea parapetului pietonal şi direcţional, înlocuirea rosturilor de dilataţie, lucrări de reparaţii cu betoane speciale – la placa de suprabetonare a viaductelor de acces şi la pile, lucrări de refacere a protecţiei anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât şi pe viaductele de acces) care vor permite aducerea podului la o stare tehnică în conformitate cu cerinţele de calitate prevăzute în legea 10/1995 privind rezistenţa şi stabilitatea la acţiuni statice şi dinamice, siguranţa în exploatare şi protecţia mediului”, potrivit CNAIR.

Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi după soluţionarea tuturor contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

Compania câștigătoare a contractului este aceeași care și-a adjudecat și reabilitarea podului vecin, de la Cernavodă. Aici a fost deja semnat contractul, urmând ca lucrările să înceapă în cel mai scurt timp. CNAIR a promis că desfășurarea lucrărilor nu va afecta traficul pe perioada sezonului estival. De asemenea, tot Maristar Com este responsabilă de reabilitarea sectorului de pe Autostrada Soarelui cuprins între Fundulea și București.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide