Turcia anunță lansarea primei mașini electrice TOGG, un crossover oferit cu două versiuni de motorizare

Autor: Adrian Somai 31 oct. 2022 Știri auto

Turcia a anunțat ieri prin vocea președintelui Recep Tayyp Erdogan debutul producției de serie a primului model electric al brandului auto național TOGG. Totodată, este primul vehicul produs vreodată de industria auto din Turcia. Anunțul a fost făcut cu ocazia aniversării a 99 de ani de existență a Republicii Turcia.

Vorbim despre un crossover din segmentul C, mașina fiind cunoscută pentru moment sub denumirea C-SUV. Bineînțeles, o denumire comercială oficială va fi dezvăluită în perioada următoare de oficialii turci. TOGG, marca auto națională din Turcia care va produce acest automobil, este o întreprindere mixtă, pusă pe picioare cu ajutorul guvernului de la Ankara și prin intermediul unor companii precum Anadolu, Turkcell sau TOBB.

Producția noului model va avea loc în cadrul unei uzine noi și moderne situată în orașul-port Gemlik, în provincia Bursa, destul de aproape de Istanbul. Turcii se pot lăuda cu o investiție considerabilă în această fabrică, sumele ridicandu-se la aproximativ un miliard de euro.

Ce știm până acum despre SUV-ul turcesc

Cu prototipul modelului despre care vorbim astăzi am făcut cunoștință pentru prima dată la sfârșitul anului 2019. Din păcate, până la acest moment nu au fost dezvăluite prea multe informații tehnice despre C-SUV. Potrivit detaliilor făcute publice la acea vreme, crossover-ul are un ampatament de 2.8 metri și va fi disponibil cu două opțiuni de motorizare.

Prima versiune oferită de turci ar urma să aibă la bază o unitate electrică de 200 de cai putere și o autonomie de 300 de kilometri. A doua versiune ar urma să vină la pachet cu un sistem de tracțiune integrală și cu o putere de 400 de cai. În acest caz, autonomia ar fi de 500 de kilometri. Această versiune mai puternică ar urma să poată realiza un sprint de la 0 la 100 km/h în numai 4.8 secunde.

Vânzarea noului model produs de TOGG va debura cel mai probabil în primăvara anului viitor, primele comenzi urmând a fi înregistrate abia în luna februarie. Modelele produse până în primăvară ar urma să fie predate guvernului și șefilor misiunilor diplomatice turce.

Prețul cerut de turci pentru primul crossover electric produs pe plan local variază între 43.000 și 55.000 de euro. Potrivit informațiilor din presa turcă, în primul an și jumătate, mașinile electrice TOGG vor fi vândute doar pe plan local, urmând ca mai apoi vânzările să se extindă și către piața europeană.

Sursa: Deutsche Welle 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: TOGG


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide