Noul Bugatti W16 Mistral poate atinge o viteză maximă de peste 420 km/h

Autor: Adrian Somai 11 nov. 2022 Știri auto

La mijlocul verii am făcut cunoștință cu noul W16 Mistral al celor de la Bugatti, un roadster produs în serie limitată și cu un preț pe măsură. Viteza maximă pe care o poate prinde supercarul a fost dezvăluită însă abia acum, cifra pomenită de constructor depășind toate așteptările.

W16 Mistral s-a aflat încă de la bun început în centrul atenției, și asta pentru că este ultimul model echipat cu o unitate de motorizare W16, cu capacitate de 8.0 litri. Propulsorul este capabil să livreze 1.600 de cai putere. Așa cum spuneam și mai devreme, Mistral este produs într-o serie limitată de numai 99 de exemplare, prețul unuia fiind de 5 milioane de euro.

La momentul lansării, CEO-ul Bugatti, Mate Rimac, spunea că își dorește ca W16 Mistral să devină cel mai rapid roadster din lume. Cu toate acestea, oficialii Bugatti nu au dat niciun fel de detalii la acea vreme cu privire la viteza maximă pe care ar putea să o prindă supercarul. Cei care au plătit însă banii pentru Mistral au însă numai motive de bucurie acum!

Cel mai rapid roadster de serie din lume

Obiectivul celor de la Bugatti a devenit realitate acum, reprezentanții constructorului anunțând că noul W16 Mistral poate atinge o viteză maximă de peste 420 km/h. În aceste condiții, putem spune fără doar și poate că avem în față cea mai rapidă decapotabilă de serie din lume. Nu este de mirare, așadar, că cei de la Bugatti au ales numele Mistral pentru acest roadster, nume purtat și de un vânt foarte puternic specific unei regiuni din Franța.

În ciuda prețului extrem de mare pe care îl pomeneam în rândurile anterioare, toate cele 99 de exemplare W16 Mistral au fost cumpărate încă de la momentul lansării. Bugatti va începe livrările mașinilor la sfârșitul acestui an.

Sursa: Motor1

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Promotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide