De ce sunt mașinile japoneze atât de apreciate? Merită sau nu să îți cumperi Toyota Avensis second-hand – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 29 mai 2023 Știri auto

Rentează să achiziționezi o Toyota în detrimentul unui Volkswagen Passat? Care sunt principalele motive pentru care este o alegere bună?

Pentru o bună perioadă de timp, mașinile germane au dominat piața auto din România. Modele precum Volkswagen Golf sau Passat, Mercedes-Benz Clasa C sau BMW Seria 3 erau la foarte mare căutare. Mașinile producătorilor german rămân în topuri, dar piața pare că migrează în ultima vreme către alternative asiatice, inclusiv modele japoneze.

Dan Babu de la Mașina Potrivită a verificat o Toyota Avensis din 2014 și a răsărit următoarea întrebare: de ce merită cumpărată în detrimentul unui Volkswagen Passat din aceeași perioadă?

Toyota Avensis din 2014. Merită sau nu?

Mașina verificată de Dan de la Mașina Potrivită este o Toyota Avensis din 2014, cu doar 123.000 de kilometri la bord, un rulaj destul de mic. Sub capotă se află motorul de 1.8 litri, pe benzină, ce dezvoltă 147 CP, acesta fiind conectat la o cutie de viteze manuală cu 6 rapoarte. Prețul cerut pe această mașină este de 12.300, ceva mai mult decât pe un Passat recent verificat la Mașina Potrivită. De ce merită cumpărată o asemenea Toyota?

Conform verificării, mașina are câteva revopsiri minore, fără accidente, per total o mașină ferită de incidente rutiere. Pe dedesubt există urme de rugină superficială pe componentele suspensiei, dar care nu vor cauza probleme.

Și compartimentul motor este curat, iar acolo regăsim motorul de 1,8 litri, pe benzină, natural aspirat, o motorizare simplă, cu o reputație foarte bună pe partea de fiabilitate.

Poate fi o alternativă prea scumpă

Interiorul este destul de spațios, fiind vorba despre un model break, dar nu va stârni prea multe emoții prin design. Materialele preponderent negre și designul simplu nu scot mașina în evidență, dar există opțiuni precum camera de marșarier, pilotul automat, oglinzi electrice sau scaune încălzite, opțiuni pe care le vei folosi cel mai adesea în viața de zi cu zi.

Concluziile trase de Dan sunt acelea că mașina nu se simte la fel de bine la drum ca un Volkswagen Passat și că cei 12.300 de euro ceruți pe mașină sunt un preț prea mare. De asemenea, el mai crede și că goana după mașinile cu kilometri puțini nu se justifică, deoarece o mașină rulată mai mult, dar bine îngrijită, poate fi foarte fiabilă în timp.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Masina Potrivita YouTube


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide