2026: Reguli speciale pentru șoferi la trecerea de pietoni. Ești obligat să oprești dacă pietonul e pe sensul opus?

Autor: Radu Țuțulan 21 ian. 2026 Știri auto
2026: Reguli speciale pentru șoferi la trecerea de pietoni. Ești obligat să oprești dacă pietonul e pe sensul opus?

Codul Rutier 2026 prevede anumite reguli speciale pentru șoferi în apropierea trecerilor de pietoni. De exemplu, mulți conducători auto nu știu dacă trebuie să oprească atunci când pietonul e pe sensul opus.

Regula generală de acordare a priorității persoanelor aflate pe trecerea de pietoni se menține, în 2026, pentru șoferi. Însă, aplicarea ei depinde de mai mulți factori.

Dar, există și alte reguli, atât pentru pietoni cât și pentru șoferi, care se aplică la traversarea drumului sau în apropierea trecerilor.

Ce obligații au pietonii și când răspund pentru accident

Traversarea drumului public trebuie făcută perpendicular pe axa acestuia și doar prin locuri special amenajate și semnalizate.

Pietonii sunt obligați să utilizeze trecerile de pietoni sau semafoarele, iar în lipsa acestora pot traversa doar pe la colțul străzii, în localități.

La intersecțiile semaforizate, traversarea este permisă exclusiv pe culoarea verde. Codul Rutier prevede explicit că pietonii care traversează neregulamentar sau pe roșu își asumă întreaga răspundere în cazul unui accident, dacă șoferul a respectat regulile de circulație.

Această prevedere rămâne valabilă și în 2026 și este esențială în stabilirea vinovăției.

Ești obligat să oprești dacă pietonul e pe sensul opus?

Legea rutieră face o distincție clară între pietonii aflați pe sensul de mers al vehiculului și cei de pe sensul opus.

Șoferul este obligat să acorde prioritate pietonilor angajați regulamentar în traversare, aflați pe sensul său de deplasare. Dacă pietonul se află exclusiv pe sensul opus, oprirea nu este obligatorie.

Constituie contravenţie şi se sancţionează […] neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului”, stabilește Art. 101 (3-e) din legea rutieră.

Totuși, situația se schimbă în momentul în care pietonul a inițiat traversarea și a ajuns aproape de axul drumului. Din acel punct, există riscul real ca acesta să pătrundă rapid pe banda ta, iar oprirea devine o măsură de siguranță recomandată.

Reguli speciale pentru șoferi la trecerea de pietoni

Șoferii trebuie să oprească și să acorde prioritate persoanelor care traversează atunci când semaforul pentru pietoni este verde.

La semaforul verde intermitent, prioritatea pietonilor care traversează regulamentar trebuie respectată fără excepție.

De asemenea, la trecerile de pietoni nesemaforizate, pietonii au prioritate dacă sunt angajați în traversare.

În schimb, dacă pietonii traversează pe la colțul străzii, aceștia trebuie să acorde prioritate vehiculelor. În cazul trecerilor de pietoni amplasate peste linia de tramvai, regulile sunt identice pentru toți participanții la trafic. Atât șoferii, cât și vatmanii sunt obligați să permită traversarea pietonilor.

Ceea ce mulți șoferi nu știu este că legea rutieră impune reducerea vitezei în apropierea trecerilor de pietoni. Indiferent dacă există indicatoare de limitare sau nu, viteza maximă în apropierea trecerilor de pietoni este de 30 km/h.

Neacordarea de prioritate pietonilor se sancționează, în 2026, cu amendă între 1.215 și 1.620 lei și suspendarea permisului pentru 60 de zile.

De asemenea, staționarea în apropierea trecerilor pentru pietoni este interzisă la o distanță mai mică de 25 de metri.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: freepik.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide