Șoferii de TIR nu țin cont de limita de tonaj de pe Valea Oltului. Polițiștii au dat aproape 80 de amenzi, în doar trei ore

Autor: Radu Țuțulan 29 oct. 2026 Știri auto
Șoferii de TIR nu țin cont de limita de tonaj de pe Valea Oltului. Polițiștii au dat aproape 80 de amenzi, în doar trei ore

Mulți șoferi de TIR ignoră restricțiile de tonaj impuse pe anumite trasee. Cel mai recent control efectuat în trafic, pe Valea Oltului, a dus la aplicarea a aproape 80 de sancțiuni în doar trei ore, potrivit G4Media.

Încă din primăvară, pe Valea Oltului au fost aplicate anumite restricții de tonaj. Acestea au rolul de a preveni producerea unor accidente rutiere și a preveni distrugerea asfaltului în anumite zone.

Cu toate astea, mulți șoferi de TIR nu țin cont de aceste limitări și încarcă până la refuz camioanele.

Șoferii de TIR din România nu țin cont de limita de tonaj

Polițiștii rutieri din Vâlcea și Sibiu au organizat o acțiune comună de control a camioanelor care circulă pe Valea Oltului. Potrivit Agerpres, polițiștii rutieri au desfășurat controalele între orele 10:00 și 13:00, verificând documentele conducătorilor auto, starea tehnică a vehiculelor și respectarea timpilor de conducere și odihnă.

În numai trei ore, polițiștii au aplicat 79 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 29 au fost pentru nerespectarea restricțiilor de circulație impuse vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone. Alte 29 de sancțiuni au vizat încălcarea legislației privind transporturile rutiere.

Unii șoferi au recunoscut că știau de existența restricțiilor, dar au continuat deplasarea. Un transportator care circula de la Oradea către București, cu un camion încărcat cu apă plată, a recunoscut că nu verificase dacă restricțiile mai erau în vigoare.

„Auzisem ceva, dar nu eram sută la sută sigur că este restricție”, a declarat șoferul, conform G4Media.

Șoferul a reclamat și lipsa facilităților din parcarea în care a fost direcționat, explicând că transportatorii nu au acces la toalete, magazine sau alte spații amenajate pentru perioadele de așteptare.

Peste 1.000 de amenzi aplicate în 2026 pentru încălcarea restricțiilor de tonaj

Nerespectarea restricțiilor de tonaj reprezintă o problemă frecventă pe Valea Oltului, unde polițiștii au aplicat peste 1.000 de sancțiuni pentru astfel de abateri de la începutul anului 2026.

Potrivit autorităților, DN7 este unul dintre cele mai aglomerate drumuri naționale din România. Acesta este tranzitat zilnic de aproximativ 30.000 de autovehicule.

Restricțiile de circulație pentru vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone sunt aplicate pe sectorul Călimănești – Câineni, de luni până sâmbătă, între orele 08:00 și 17:30.

Măsura a fost introdusă pentru a permite desfășurarea lucrărilor de consolidare și protejare a versanților, care includ instalarea unor plase și bariere de retenție, dar și construirea unor ziduri din gabioane.


Sursa foto: Google Maps




Comentarii
Inchide