Un biciclist rămas fără splină din cauza gropilor din București a primit 100.000 de euro despăgubiri morale

Autor: ProMotor 26 feb. 2026 Știri auto
Un biciclist rămas fără splină din cauza gropilor din București a primit 100.000 de euro despăgubiri morale

După aproape 12 ani de procese, Administrația Străzilor din București a fost obligată să îi acorde unui biciclist despăgubiri în valoare de 100.000 de euro, după ce acesta a căzut într-o groapă nesemnalizată. Potrivit PRO TV, accidentul din capitală l-a lăsat fără splină.

Biciclistul, atunci în vârstă de 30 de ani, mergea pe Calea Știrbei Vodă, București, cu un prieten. Accidentul a avut loc la intersecția cu strada Ion Câmpineanu, iar amândoi bicicliști au intrat într-o groapă adâncă. Victima spune că zona nu era iluminată stradal, iar groapa nu era semnalizată. O ambulanță a venit și a preluat victima care, potrivit medicilor, avea o hemoragie internă și erau șanse să nu supraviețuiască.

Dus de urgență la spitalul Floreasca, tânărul a fost operat, dar medicii au fost nevoiți să îi îndepărteze splina.

„Funcția splinei e foarte importantă în organism. Imunitatea îmi e scăzută. Practic, în jumătate de an trebuie să fiu foarte atent, orice răceală, gripă mă afectează mai mult și perioada de recuperare e mai lungă”, spune victima.

La momentul respectiv, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în care au fost implicate mai multe companii de utilități, Primăria Sectorului 1 și Administrația Străzilor din București. Ion Vărzaru, avocatul victimei, spune că „toți dădeau vina unii pe alții”. Într-un final, judecătorii au decis că vina principală o poartă Administrația Străzilor, pentru starea deplorabilă a carosabilului. Aceasta a fost obligată să plătească despăgubiri morale în valoare de 100.000 de euro.

Bucureștiul de după ninsori, un oraș al gropilor

După episoadele de ninsori de anul acesta, Bucureștiul este plin de gropi, cauzate de sarea care a fost dată pe asfalt pe post de material antiderapant. Primăria Municipiului București susține că „miile și miile de tone de sare” folosite în această iarnă pentru deszăpezire au contribuit la degradarea asfaltului deja afectat de lipsa investițiilor.

Potrivit instituției, în puțin peste două zile, au fost plombate 100 de gropi. Primăria mai spune că, din cauza subfinanțării instituției, ani la rând „nu s-au putut face investiții serioase”, ci doar „cârpeli”.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide