Vânzările globale ale Alfa Romeo sunt în creștere, dar reprezintă doar o mică parte din cele ale constructorilor germani

Autor: Daniel Simion 04 mart. 2026 Știri auto
Vânzările globale ale Alfa Romeo sunt în creștere, dar reprezintă doar o mică parte din cele ale constructorilor germani

A trecut mai bine de un deceniu decât Sergio Marchionne, fostul lider al Alfa Romeo, a încercat să transforme brandul italian într-un rival pentru treimea germană (Audi, BMW și Mercedes-Benz).

Fostul grup auto FCA, acum Stellantis, a investit un miliard de euro în platforma Giorgio care stă la baza Giulia și Stelvio. Deși ele nu au adus succesul scontat la vremea aceea, vânzările Alfa Romeo sunt în creștere.

Creștere de 20% a vânzărilor din 2025

Potrivit Motor1, Alfa Romeo nu trebuie să se bazeze doar pe două produse destul de vechi. Ca parte a alianței Stellantis, italienii au acces la o multitudine de platforme pentru a dezvolta noi vehicule. Această strategie pare să dea roade, cel puțin judecând după cifrele de vânzări din 2025. Anul trecut, volumul a crescut cu 20%, ajungând la 73.000 de unități.

Deși creșterea este de necontestat, aceasta trebuie pusă în comparație cu ambițiile de acum 10 ani. De exemplu, vânzările Alfa Romeo sunt de 30 de ori mai mici decât cele ale BMW, și chiar de patru ori mai mici decât cele ale Porsche. Situația Alfa Romeo, pusă în context, arată astfel:

  • BMW – 2.169.761 de unități;
  • Mercedes-Benz – 1.800.800 de unități;
  • Audi – 1.600.000 de unități;
  • Lexus – 882.231 de unități;
  • Porsche – 279.449 de unități;
  • Alfa Romeo – 73.000 de unități.

Peste 80% din mașinile italienilor au fost vândute în Europa, piața unde au cea mai mare cotă de vânzări, urmând America de Nord, Orientul Mijlociu și Africa. Anul 2025 a fost unul dificil în Statele Unite pentru Alfa Romeo, unde cererea a scăzut cu 36%, la doar 5.652 de mașini. Este de remarcat faptul că modelul Junior nu este comercializat în SUA.

Cererea pentru Quadrifoglio, mai mare ca niciodată

Deși sedanul Giulia și SUV-ul Stelvio sunt în vânzare de aproximativ 10 ani, cota versiunilor de performanță Quadrifoglio, echivalentul italienilor pentru BMW M și Mercedes AMG, a fost mai mare ca niciodată. În 2025, versiunile de înaltă performanță au reprezentat 11% din livrări și există motive să credem că acest trend va continua. După o pauză, variantele cu motor V6 sunt din nou în vânzare în Europa.

Privind înapoi la era Marchionne, existau ambiții de a vinde 300.000 de vehicule anual până în 2010, dar compania nu s-a apropiat niciodată de aceste cifre. Pentru referință, cel mai bun an al companiei a fost 1990, când livrările au atins un maxim de 223.643 de unități.

Cu toate acestea, planurile de extindere a gamei cu modele electrice a fost amânată. Dezvoltarea noilor Giulia și Stelvio electrice a fost amânată, după ce ambițiile Alfa Romeo erau de a deveni un producător exclusiv de mașini electrice până în 2027.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide