Statul american California a adoptat un nou cadru legislativ care permite sancționarea vehiculelor autonome pentru încălcarea regulilor de circulație. Potrivit Carscoops, autoritățile au eliminat o portiță legislativă care făcea ca robotaxiurile fără șofer să fie, în practică, aproape imposibil de amendat.
Până acum, legislația rutieră din California era construită în jurul ideii că orice amendă trebuie emisă unei persoane aflate la volan. În cazul mașinilor complet autonome, fără șofer uman, Poliția nu avea o procedură clară pentru aplicarea sancțiunilor. Noua lege, cunoscută sub numele de Assembly Bill 1777, schimbă situația începând cu 1 iulie.
Cea mai importantă modificare este că producătorul sau operatorul vehiculului autonom va fi tratat drept responsabil direct pentru încălcările rutiere. Astfel, dacă un robotaxi trece pe roșu, blochează traficul sau încalcă alte reguli, Poliția poate emite o notificare oficială de neconformitate companiei care operează mașina.
Noua legislație obligă companiile să raporteze orice sancțiune în maximum 72 de ore către Departamentul de Vehicule Motorizate din California (DMV). În cazul accidentelor sau incidentelor grave, termenul poate scădea la doar 24 de ore.
Autoritățile americane spun că măsura va permite monitorizarea mai eficientă a siguranței vehiculelor autonome și va oferi statului posibilitatea să intervină rapid dacă apar probleme repetate. În cazuri grave, DMV poate limita dimensiunea flotei unei companii sau chiar suspenda autorizațiile de operare.
Legea introduce și reguli stricte pentru interacțiunea dintre robotaxiuri și echipele de intervenție. Decizia vine după mai multe incidente în care vehicule autonome au blocat accesul pompierilor sau al ambulanțelor în timpul unor intervenții.
Noile reguli prevăd că vehiculele autonome trebuie să poată răspunde comenzilor transmise de autorități și să părăsească zonele restricționate în maximum două minute atunci când este activată o alertă de urgență.
Companiile sunt obligate și să mențină o linie telefonică de urgență disponibilă permanent, care trebuie să răspundă în cel mult 30 de secunde. În plus, mașinile autonome vor trebui să includă sisteme de comunicare vocală bidirecțională și opțiuni de control manual pentru personalul de intervenție.
Pe lângă noile reguli pentru robotaxiuri, California a decis să permită și testarea camioanelor autonome grele pe autostrăzi. Autoritățile au eliminat interdicția aplicată vehiculelor cu o greutate mai mare de aproximativ 4.500 kg.
Măsura deschide piața pentru transportul autonom de marfă într-unul dintre cele mai importante centre logistice din SUA. Totodată, sunt autorizate și vehicule autonome medii, de până la 6,351 de kg, destinate transportului public sau serviciilor de tip shuttle.
Totuși, condițiile pentru camioanele autonome sunt mult mai stricte decât în cazul autoturismelor. Acestea trebuie să acumuleze minimum 804.000 km, de teste cu un șofer de siguranță înainte de a putea circula complet autonom.
Camioanele autonome vor fi obligate și să oprească la punctele de control și cântărire, exact ca vehiculele conduse de oameni.