Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, acuză o situație absurdă la CFR Călători, după ce a descoperit 21 de trenuri noi care nu au fost introduse în circulație, deși pasagerii merg în continuare cu garnituri vechi, potrivit MEDIAFAX.
Oficialul susține că trenurile moderne stau de luni întregi nefolosite, în timp ce pe mai multe rute călătorii se confruntă cu vagoane degradate, fără condiții normale de transport.
„Culmea absurdului la CFR: am găsit în curtea Ministerului Transporturilor 21 de trenuri noi-nouțe, moderne, care zac de luni bune spre a fi decolorate de soare. În tot acest timp călătorii îndură, în unele trenuri vechi, banchete rupte, toalete sparte și lipsa aerului condiționat”, a transmis Radu Miruță, conform sursei citate.
Ministrul interimar spune că a chemat la discuții furnizorul trenurilor, managerul de proiect și coordonatorul contractului de achiziție, pentru a lămuri de ce garniturile nu au fost puse în exploatare.
Problema ar fi legată de blocaje birocratice și de interpretarea unor proceduri stabilite anterior. În opinia ministrului, această situație riscă să producă pierderi suplimentare, deoarece trenurile noi stau pe loc, iar perioada de garanție se consumă fără ca acestea să fie folosite.
Radu Miruță susține că instituțiile și companiile implicate nu au reușit să rezolve procedurile necesare pentru ca trenurile să fie introduse pe traseu.
„Tipic românește, nu se înțeleg pe birocrația tot de ei făcută și agreată în urmă cu 1,5 ani. În tot timpul acesta, cele noi ies din garanție fără să meargă 1 km, după care apar alte contracte noi de mentenanță”, a mai spus ministrul interimar al Transporturilor.
Acesta a anunțat că miercurea viitoare va avea loc o întâlnire la sediul Ministerului Transporturilor, la care au fost invitați producătorul din Polonia și structurile responsabile din minister. Scopul discuției este identificarea unei soluții rapide, astfel încât trenurile să nu mai rămână blocate în depouri sau în curțile instituțiilor.
Ministrul a transmis că soluția trebuie să fie aplicarea strictă a legii, fără interpretări care să prelungească inutil introducerea garniturilor în circulație.
Radu Miruță a ridicat și problema modului în care a fost gândit contractul pentru achiziția celor 98 de trenuri. Potrivit acestuia, nu a fost prevăzută nicio cerință de localizare a producției în România.
Oficialul susține că a verificat dacă în contract au fost implicate firme românești sau dacă o parte din producție trebuia realizată local. Concluzia prezentată de ministru a fost că nu există nicio componentă produsă în România și nicio firmă românească implicată direct în acest proiect.
Radu Miruță a criticat această situație în contextul discuțiilor despre investițiile viitoare din industria feroviară și despre necesitatea ca o parte din producție să fie realizată în țară.
Detalii pe www.mediafax.ro.