Anul acesta, Jeep aniversează 85 de ani de la înființare, prin intermediul unei ediții speciale pentru Avenger. Potrivit unui comunicat de presă transmis către ProMotor.ro, Jeep Avenger 85th Anniversary se plasează în vârful gamei SUV-ului compact.
Modelul a primit recent un facelift, dar caracteristicile de off-road s-au menținut: unghi de atac de 22°, unghi de trecere de vârful rampei de 21° și unghi de degajare de 35°.
Jeep Avenger este un SUV de segment B, frate de platformă cu Peugeot 2008 și Alfa Romeo Junior, care s-a vândut până acum în 270.000 de unități, fiind în topul vânzărilor din Italia. Jeep susține că, dintre acestea, 60% sunt pentru versiunile electrificate.
Publicul pentru Jeep Avenger este alcătuit în principal bărbații de vârstă mijlocie, dar și un număr semnificativ de femei (+35% față de media mărcii). De asemenea, Jeep Avenger se face remarcat și în rândul șoferilor mai tineri, de sub 40 de ani.

Jeep susține că ediția de lansare a noului Jeep Avenger este cea aniversară, denumită 85th Anniversary. Potrivit producătorului, aceasta își găsește inspirația în istoria mărcii, oferind detalii de design exclusive pentru a celebra această ocazie.
La exterior, emblemele aniversare 85th anniversary amplasate pe aripi aduc un omagiu moștenirii Jeep, iar barele de protecție și jantele cu finisaj auriu marchează acest moment aniversar. De asemenea, un sticker de capotă cu model tartan și logo-ul 85 Years of Adventure simbolizează „libertatea și aventura”.
Intră AICI pentru galeria foto cu ediția aniversară de Jeep Avenger.

La interior, scaunele sunt decorate cu logo-ul 85th Anniversary și îmbrăcate în stofă cu model tartan, simbolizând „pasiunea continuă (a producătorului) pentru experiența în aer liber”. Cusăturile aurii de pe scaune și de pe planșa de bord reprezintă un alt detaliu aniversar.
Ca dotări, noul model preia dotările nivelului de echipare Altitude (Upland în cazul versiunii 4xe) și vine cu grila cu 7 fante iluminată, emblemele specifice de pe aripi și jante de 18 inch cu finisaj auriu. Farurile LED Matrix, proiectoarele de ceață cu LED și camera frontală cu vedere panoramică la 360° sunt incluse în echiparea standard.
Noul Jeep Avenger vine cu o multitudine de sisteme de propulsie, cu transmisie manuală și automată, precum și tracțiune față sau integrală. Cel mai nou motor este denumit Turbo 100. După cum îi spune și numele, acesta dezvoltă 100 de cai putere dintr-o cilindree de 1,2 litri, asistat de o turbină.
Acesta dezvoltă un cuplu maxim de 205 Nm și este cuplat la o transmisie manuală cu șase rapoarte. Stellantis susține că acest motor oferă costuri reduse de utilizare și de întreținere, menținând un nivel de fiabilitate ridicat.
Află AICI mai multe detalii despre noul motor Turbo 100 al grupului Stellantis.
De asemenea, SUV-ul de segment B este disponibil și cu motoarele deja consacrate pentru acesta, inclusiv sistemul 4xe de 145 de cai putere, dar și un tren de rulare complet electric. Compania nu a anunțat până acum prețurile pentru ediția aniversară de Jeep Avenger.