Mașini pe care copiii au voie să le conducă pe drumurile publice în 2026. Ce reguli și obligații trebuie să îndeplinească

Autor: Radu Țuțulan 01 iun. 2026 Știri auto
Mașini pe care copiii au voie să le conducă pe drumurile publice în 2026. Ce reguli și obligații trebuie să îndeplinească

Sunt anumite categorii de vehicule pe care copiii au voie să le conducă pe drumurile publice, dar numai după ce au trecut de o anumită vârstă. De asemenea, sunt o serie de reguli și obligații ce trebuie îndeplinite, în caz contrar se comite o infracțiune.

Minorii pot conduce pe drumurile publice din România, dar numai în condiții foarte stricte. Nu este vorba despre autoturisme obișnuite, ci despre vehicule încadrate în categorii speciale.

De exemplu, Codul Rutier 2026 stabilește că doar cei care au împlinit vârsta de 16 ani obține permisul de conducere. Totodată, în cazul minorilor, aceștia nu pot obține decât anumite categorii de permis.

Dar, după vârsta majoratului, scapă de examenul teoretic dacă vor să obțină categoria B de permis.

Mașini pe care copiii au voie să le conducă pe drumurile publice în 2026

Codul Rutier stabilește că permisul de conducere poate fi obținut de la 16 ani pentru categoriile AM, A1 și B1. Toate categoriile de permis sunt descrise de Direcția de Permise și Înmatriculări.

Categoria AM permite conducerea de mopede. În această zonă intră, în general, vehicule cu viteză constructivă limitată, de regulă până la 45 km/h, precum scuterele mici sau unele vehicule ușoare încadrate legal ca moped.

Categoria A1 permite conducerea de:

  • motociclete cu cilindree de maximum 125 cmc;
  • putere maximă de 11 kW;
  • raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg;
  • tricicluri cu motor cu putere maximă de 15 kW.

Categoria B1 permite conducerea unui cvadriciclu cu o greutate mai mică de 400 kg, sau 550 kg în cazul vehiculelor destinate transportului de mărfuri. Aici este vorba de mașini ultraușoare, care au o putere limitată la maximum 15 kW.

Printre mașinile pe care copiii au voie să le conducă pe drumurile publice în 2026 se numără Aixam Ambition sau eAixam, Ligier JS50 și Chatenet CH46. Prețurile pornesc de la aproximativ 16.000 de euro și pot depăși 22.000 de euro pentru versiuni Ligier sau Chatenet bine echipate.

Model de cvadriciclu Allview care poate fi condus de la vârsta de 16 ani (Foto: ARC MEDIA)
Model de cvadriciclu Allview care poate fi condus de la vârsta de 16 ani (Foto: ARC MEDIA)

Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a conduce o mașină la 16 ani

Pentru a circula legal pe drumurile publice, vehiculul trebuie să fie omologat, înmatriculat sau înregistrat.

Șoferul trebuie să aibă peste 16 ani și să dețină permis de conducere conform categoriei în care e încadrat vehiculul (AM, A1, B1). De asemenea, mașina trebuie să aibă RCA și ITP valabile.

Dacă vehiculul condus de minor nu respectă limitele de viteză, greutate sau e încadrat în altă categorie pentru care conducătorul auto nu deține permis, se comite o dublă infracțiune. Pe de-o parte, persoana aflată la volan conduce fără frept un vehicul pe drumurile publice. Pe de altă parte, părintele părintele i-a încredințat mașina deși minorul nu deține permis de conducere corespunzător.

Ambele fapte se pedepsesc cu până la 3 ani de închisoare sau amendă penală.

Cei care au AM, A1 sau B1 nu mai dau examen teoretic pentru a trece la A sau B

Legea prevede că persoanele care au obținut categoria B1 nu trebuie să mai susțină examenul teoretic pentru a obține permis categoria B. Dar numai dacă au acumulat cel puțin un an de experiență în conducere și îndeplinesc celelalte condiții legale.

Persoanele care dețin permis de conducere categoria B1, obținut la vârsta de 16 ani sau 17 ani, sunt exceptate de la susținerea probei teoretice pentru obținerea permisului de conducere categoria B, cu condiția de a fi acumulat o experiență de minimum un an în conducerea unui vehicul din categoria B1 și de a îndeplini celelalte condiții prevăzute de lege”, stabilește Legea 240/23 decembrie 2025.

Asta nu înseamnă că permisul categoria B se primește automat. Solicitantul trebuie să aibă cel puțin 18 ani, să urmeze școala de șoferi și să treacă de proba practică.

Cei care au AM sau A1 și vor categoria A, scapă de asemenea de examenul teoretic dacă:

  • au acumulat minimum 2 ani de experiență în conducere;
  • urmează cursurile de pregătire în cadrul unei școli moto autorizate;
  • trec de proba practică.

Desigur, dosarul pentru obținerea permisului trebuie să includă și fișa medicală, care demnostrează că solicitantul este apt fizic și mental să conducă un autovehicul pe drumurile publice, chiar și în cazul celor care dețin deja o categorie de permis.


Sursa foto: elements.envato.com



Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide