Ford recheamă în service peste jumătate de milion de SUV-uri. O piesă din interior a provocat rănirea a 65 de persoane

Autor: Radu Țuțulan 15 iun. 2026 Știri auto
Ford recheamă în service peste jumătate de milion de SUV-uri. O piesă din interior a provocat rănirea a 65 de persoane

Ford a anunțat o amplă campanie de rechemare în service pentru mai bine de jumătate de milion de SUV-uri comercializate în SUA, potrivit Carscoops, după descoperirea unei probleme care poate provoca răni ocupanților.

Peste 548.000 de modele Ford Expedition, fabricate între 2017 și finalul anului 2024, sunt rechemate în service.

Defectul nu afectează motorul, sistemul de frânare sau componentele electronice ale mașinii. Problema se află la consola centrală din habitaclu, unde un ornament cromat se poate desprinde.

Marginile rezultate pot deveni suficient de ascuțite pentru a provoca tăieturi la mâini și degete. Ford a primit mii de reclamații legate de această componentă și a identificat 65 de persoane rănite.

Unele victime ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale după contactul cu ornamentul deteriorat.

Ford recheamă în service peste jumătate de milion de SUV-uri

Rechemarea Ford Expedition include 548.463 de SUV-uri fabricate în perioada 14 martie 2017 – 3 decembrie 2024.

Conform estimărilor transmise autorităților americane, aproximativ 12,8% dintre mașinile rechemate ar putea avea ornamentul deteriorat. Aplicarea cromată de pe consola centrală se poate umfla, exfolia sau desprinde de suportul din plastic.

Până la începutul lunii iunie 2026, Ford înregistrase 4.634 de solicitări de reparații în garanție la nivel global. Constructorul mai primise 150 de rapoarte din teritoriu, 34 de reclamații adresate serviciului pentru clienți și mai multe plângeri depuse la NHTSA.

Compania consideră că problema ar putea avea legătură cu parametrii de fabricație utilizați de furnizorul componentelor. Unele ornamente nu ar fi fost produse conform specificațiilor tehnice stabilite de Ford.

Cum va fi reparată consola centrală a SUV-urilor Ford

Ford a început să analizeze problema în toamna anului 2025. Inițial, a considerat că proprietarii pot observa din timp umflarea ornamentului și pot solicita înlocuirea piesei înainte de apariția unei răni.

Testele ulterioare au arătat însă că deteriorarea poate apărea inclusiv la componente care nu prezintă semne vizibile. Riscul a fost reevaluat, iar campania oficială de rechemare a fost aprobată în iunie 2026.

Dealerii Ford și Lincoln vor verifica ornamentul consolei centrale. Dacă sunt observate deformări, exfolieri sau margini desprinse, întregul ansamblu afectat va fi înlocuit fără costuri pentru proprietar.

Primele notificări ar urma să fie trimise la finalul acestei luni, însă unele vehicule ar putea fi rechemate abia din 2027.


Sursa foto: ARCMEDIA



Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide