Video – Constructorul de pe A0 Nord, avertizat de CNAIR. Lotul 3 a ajuns la aproape 90%, dar lucrările trebuie accelerate

Autor: Marius Vișan 28 iun. 2026 Știri auto
Video - Constructorul de pe A0 Nord, avertizat de CNAIR. Lotul 3 a ajuns la aproape 90%, dar lucrările trebuie accelerate

Lucrările pe Lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, au ajuns la un stadiu fizic de aproape 90%, însă ritmul de execuție trebuie accelerat pentru ca șantierul să fie finalizat în această toamnă. Informațiile au fost prezentate de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, într-o actualizare publicată pe pagina sa oficială de Facebook.

Potrivit acestuia, constructorul chinez China Civil Engineering Construction Corporation lucrează în prezent cu 160 de muncitori și 100 de utilaje pe cei 8,5 km ai lotului. CNAIR consideră însă că mobilizarea este insuficientă pentru respectarea termenelor asumate și monitorizează permanent evoluția șantierului.

A0 Nord Lotul 3: care este stadiul lucrărilor

Cel mai avansat obiectiv este pasajul peste DN2, cu o lungime de 336 m, unde lucrările au ajuns la 99,3%. În această perioadă se montează sistemele ITS și instalațiile de iluminat, iar echipele execută stratul final de uzură.

La nodul rutier dintre A0 și DN2, progresul este estimat la aproximativ 90%. Constructorul montează parapetele metalice și finalizează asfaltarea bretelelor de legătură.

Pasajul peste calea ferată București – Constanța (CF 800), cu o lungime de 471 m, a ajuns la un stadiu de aproximativ 94%. Aici se execută lucrări de montare a parapetelor metalice și umpluturi în spatele culeelor.

În schimb, pasajul peste DN3, cu o lungime de 110 m, este cel mai puțin avansat, având un progres de aproximativ 60%. Pe acest sector se lucrează la cofrarea și armarea rampelor, armarea plăcii de suprabetonare și stabilizarea terasamentelor.

Când ar putea fi deschis Lotul 3 al A0 Nord

Pe aproximativ 6,5 km din totalul de 8,5 km a fost deja așternut stratul de bază și binder, în timp ce stratul final de uzură este realizat pe circa 3,5 km.

Cristian Pistol a transmis că finalizarea lucrărilor în această toamnă depinde de o creștere semnificativă a mobilizării constructorului. CNAIR solicită respectarea graficului contractual și urmărește permanent evoluția lucrărilor.

Importanța acestui tronson este majoră pentru traficul din jurul Capitalei. Odată deschis, Lotul 3 va asigura descărcarea circulației de pe Lotul 4 Pantelimon – Glina și va realiza legătura dintre Lotul 2 Corbeanca – Afumați, aflat deja în exploatare, autostrada A3 București – Ploiești, DN2 și autostrada A2 București – Constanța. Astfel, șoferii vor beneficia de un semi-inel nordic aproape complet funcțional al Autostrăzii Bucureștiului A0.

Contractul pentru execuția Lotului 3 are o valoare de 397,99 milioane de lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021-2027.

VIDEO


Sursa foto: Screenshot Facebook - Cristian Pistol



Marius Vișan
Marius Vișan
În 2006, Marius Vișan a pășit cu entuziasm în lumea jurnalismului online, începând studiile la Facultatea de Jurnalism a Universității Hyperion. În paralel, a realizat stagii de internship la radio și într-o agenție de PR. A continuat să își aprofundeze cunoștințele cu un masterat în ... citește mai mult

Comentarii
Inchide