Asta da reorganizare: VW și-a „concediat” mașinile de tuns iarba și a „angajat” 100 de oi!

Autor: Radu Țuțulan 13 iul. 2026 Știri auto
Asta da reorganizare: VW și-a „concediat” mașinile de tuns iarba și a „angajat” 100 de oi!

Volkswagen a decis să „concedieze” mașinile de tuns iarba și a „angajat” 100 de oi pentru a întreține terenul uneia dintre cele mai mari instalații fotovoltaice amplasate lângă o fabrică Polonia, potrivit Carscoops.

Constructorul german a adus 100 de oi la uzina Volkswagen Poznan din Wrzesnia, Polonia. În locul mașinilor de tuns iarba, animalele pășunează printre cele peste 31.000 de panouri solare.

Soluția reduce folosirea utilajelor mecanice și menține vegetația sub control fără consum suplimentar de carburant. Animalele vor rămâne în perimetrul fermei fotovoltaice pe durata sezonului de pășunat, până în toamnă. Panourile le oferă umbră în zilele călduroase și suficient spațiu pentru a se deplasa.

În paralel, cercetătorii analizează efectele proiectului asupra solului, biodiversității și bunăstării animalelor.

VW și-a „concediat” mașinile de tuns iarba și a angajat 100 de oi

Cele 100 de oi au fost împărțite în grupuri mai mici și s-au adaptat rapid la noul spațiu, potrivit proprietarului turmei.

Rolul lor este să pască iarba care crește sub panouri și între rândurile instalației, acolo unde accesul utilajelor poate fi mai dificil. În acest fel, Volkswagen poate reduce numărul intervențiilor realizate cu mașini de tuns iarba alimentate cu benzină.

Pentru a face loc ovinelor, VW a „concediat” o parte dintre echipamentele folosite pentru întreținerea terenului. Ideea completează strategia constructorului, care folosește deja energie regenerabilă inclusiv la fabrica „verde” de la Zwickau.

Peste 31.000 de panouri pot alimenta integral uzina în zilele însorite

Instalația fotovoltaică are o putere totală de 18,3 MW și este formată din peste 31.000 de panouri solare. În zilele cu mult soare, aceasta poate acoperi integral necesarul de electricitate al fabricii Volkswagen, iar într-un an furnizează aproximativ 25% din consumul uzinei.

În 2024, Volkswagen Poznan anunța că ferma avea 25.000 de panouri și o putere de 15,2 MW, fiind pregătită atunci și o extindere de încă 3,1 MW. Compania germană urmează astfel direcția adoptată și de alte fabrici auto cu emisii reduse, unde producătorii investesc în panouri fotovoltaice și energie verde.

La uzina din Wrzesnia este produs Volkswagen Crafter, unul dintre cele mai cunoscute vehicule comerciale ale mărcii.

Sursa foto: Volkswagen
Sursa foto: Volkswagen

Cercetătorii verifică efectele asupra biodiversității și animalelor

Proiectul este analizat împreună cu specialiști de la Universitatea de Științele Vieții din Poznan. Aceștia urmăresc modul în care pășunatul influențează calitatea solului, vegetația, biodiversitatea și microclimatul creat sub panouri.

Un alt obiectiv este stabilirea efectului pe care umbra panourilor îl are asupra stresului termic resimțit de animale în perioadele caniculare. Sistemul este cunoscut sub numele de agrivoltaism.

Același teren este folosit atât pentru producerea energiei solare, cât și pentru activități agricole. Dacă rezultatele sunt bune, soluția ar putea fi aplicată și la alte uzine, inclusiv în contextul dezvoltării unor modele comerciale electrice precum Volkswagen ID Buzz.


Sursa foto: ChatGPT / volkswagen.com



Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide