Škoda a produs modelul Karoq cu numărul un milion. Vom vedea o nouă generație în 2028, confirmă cehii

Autor: Daniel Simion 16 iul. 2026 Știri auto
Škoda a produs modelul Karoq cu numărul un milion. Vom vedea o nouă generație în 2028, confirmă cehii

Producătorul ceh Škoda a fabricat SUV-ul Karoq cu numărul un milion la uzina din Kvasiny. Vehiculul care marchează această etapă importantă este un Karoq 1,5 TSI de 150 de cai putere, în culoarea Graphite Grey.

De la debutul său în 2017, Škoda susține că modelul Karoq s-a bucurat de popularitate în rândul clienților și a câștigat recunoașterea experților din industrie, inclusiv un premiu Red Dot în categoria „Design de produs”.

Acesta este fabricat la uzina din Kvasiny, care produce și modelele Octavia și Kodiaq și are o capacitate de producție anuală de peste 300.000 de vehicule. Succesorul acestui model urmează să fie prezentat la sfârșitul anului 2027 și începutul anului 2028.

Citește AICI testul nostru cu Škoda Octavia 2.0 TDI.

Škoda Karoq, un pilon important al gamei de SUV-uri a mărcii

Lansat în 2017 ca al treilea model SUV al producătorului ceh la acea vreme, Škoda Karoq s-a bucurat rapid de popularitate în rândul clienților din întreaga lume, modelul fiind al treilea cel mai preferat de către clienții mărcii. După actualizarea implementată la patru ani de la lansare, Karoq continuă să atragă clienții spre marca cehă.

Škoda Karoq cu numărul un milion.
Sursa foto: Škoda

Unul dintre atuurile modelului este varietatea de motoare cu care este oferit. Astfel, Škoda Karoq este disponibil pe aproximativ 60 de piețe din întreaga lume cu patru motoare pe benzină și unul pe motorină. Cele pe benzină sunt de 1, 1,4, 1,5 sau 2 litri TSI, iar cel TDI este o unitate de doi litri.

Aproximativ 73% dintre clienți aleg o transmisie automată, în timp ce 27% optează pentru una manuală. Cele mai mari piețe ale modelului sunt Germania, Republica Cehă și Regatul Unit.

Ce știm despre viitoarea generație de Škoda Karoq?

Singurele detalii oficiale pe care Škoda ni le oferă sunt acelea că lucrările la următoarea generație sunt în curs de desfășurare. Lansarea sa este planificată pentru sfârșitul anului 2027 și începutul anului 2028.

Modelul Karoq este fabricat la uzina Škoda Auto din Kvasiny încă de la lansare și reprezintă o parte semnificativă din volumul de producție al uzinei. În 2025, în urma extinderii producției modelului Kodiaq și a includerii modelului Octavia în programul de producție, uzina a stabilit un nou record, fabricând 301.500 de vehicule Škoda. De asemenea, modelul Octavia Combi este produs acolo începând din mai 2026.


Sursa foto: Škoda



Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide