Renault readuce în prim-plan unul dintre cele mai cunoscute nume din istoria sa sportivă. Renault 8 Gordini Concept este o reinterpretare electrică a modelului lansat în 1964, transformat acum într-un coupé cu două locuri, tracțiune spate și motor electric de 270 CP. Conceptul va fi prezentat pe 24 septembrie la Renault Carwalk, iar în octombrie va ajunge la Salonul Auto de la Paris 2026.
Proiectul face parte din seria de reinterpretări prin care constructorul francez își explorează patrimoniul înaintea deschiderii muzeului Renault Collections din Flins. În aceeași categorie au fost prezentate anterior Renault 5 Diamant și R17 electric restomod x Ora Ïto.
Modelul original Renault 8 Gordini a fost lansat în 1964 și utiliza un motor amplasat în spate, care dezvolta 95 CP, alături de tracțiune pe puntea posterioară. Mașina și-a construit reputația în competiții și a devenit un model important pentru o generație de piloți francezi, printre care Jean Ragnotti.
Conceptul din 2026 schimbă radical rețeta mecanică, dar păstrează ideea tracțiunii spate. Propulsia este asigurată de un motor electric de 270 CP. Renault nu a comunicat informații despre capacitatea bateriei, autonomie, accelerația 0-100 km/h sau viteza maximă, semn că proiectul trebuie privit în primul rând ca un exercițiu de design.
Designul a fost realizat integral de Renault. Proiectul a început printr-un concurs intern, iar designerii companiei au trimis peste 300 de propuneri. Două dintre acestea au fost transformate în machete la scară 2:5, înainte ca elementele lor să fie reunite în forma finală.
Renault 8 Gordini Concept măsoară 4,12 metri lungime, 1,88 metri lățime și numai 1,27 metri înălțime. Jantele au 19 inchi pe puntea față și 20 de inchi pe spate. Spre deosebire de automobilul original cu patru portiere, noul concept adoptă o caroserie coupé cu două uși, mult mai joasă și mai lată.
Partea frontală renunță la grila tradițională și primește șase proiectoare circulare, inspirate de automobilele de raliu. Designerii au păstrat și alte trimiteri la modelul din 1964, inclusiv forma arcadelor roților, oglinzile laterale și anumite elemente de ventilație.
Un detaliu important este dunga dublă albă asociată istoric modelelor Gordini. Pe concept, aceasta nu mai este doar un element grafic aplicat caroseriei, ci este integrată în arhitectura vizuală a mașinii și continuă inclusiv în habitaclu.
Habitaclul combină aluminiul periat, Alcantara și instrumente digitale circulare. Renault a eliminat o parte dintre elementele decorative inutile, urmând filosofia „café racer”, întâlnită mai ales în lumea motocicletelor personalizate.
Scaunele de tip scoică fac trimitere la cele ale modelului original, iar instrumentarul digital păstrează forma cadranelor clasice. În centrul planșei de bord se află inclusiv un cronometru, o referință directă la caracterul sportiv al mașinii.
Renault 8 Gordini Concept va putea fi văzut la Salonul Auto de la Paris, programat între 12 și 18 octombrie 2026. Ulterior, conceptul este destinat colecției istorice Renault și viitorului muzeu Renault Collections din Flins.