Conductă de gaze care nu apărea pe niciun plan, descoperită în timpul lucrărilor de pe Prelungirea Ghencea

Autor: Radu Țuțulan 23 oct. 2026 Știri auto
Conductă de gaze care nu apărea pe niciun plan, descoperită în timpul lucrărilor de pe Prelungirea Ghencea

O conductă de gaze care nu figura în planurile tehnice a fost descoperită pe șantierul din Prelungirea Ghencea, potrivit Economedia.

Descoperirea complică lucrările de modernizare a uneia dintre cele mai aglomerate artere din vestul Capitalei.

Conducta de gaze se află chiar în zona unde urmează să fie construită noua linie de tramvai. Constructorul trebuie acum să identifice o soluție tehnică pentru a putea continua intervențiile în zona afectată.

Ce se întâmplă cu șantierul de pe Prelungirea Ghencea

Primăria Municipiului București a anunțat că șantierul de pe Prelungirea Ghencea nu va fi oprit în totalitate.

Lucrările continuă pe celelalte porțiuni ale tronsonului, unde nu există asemenea probleme.

Conducta de gaze a fost identificată pe tronsonul 3 al proiectului de lărgire a Prelungirii Ghencea, exact pe traseul viitoarei căi de rulare a tramvaielor. Pentru că rețeaua nu era inclusă în documentația tehnică disponibilă, constructorul trebuie să stabilească modul în care aceasta poate fi protejată sau, dacă este necesar, relocată.

Până la clarificarea situației, lucrările din zona conductei sunt suspendate, însă pot continua în celelalte puncte ale șantierului.

Ce lucrări se desfășoară în prezent pe Prelungirea Ghencea

Pe tronsonul cuprins între Râul Doamnei și Valea Oltului au fost realizate săpături și se lucrează la zidurile de protecție. În paralel, muncitorii pregătesc infrastructura necesară montării stâlpilor care vor alimenta electric viitoarea linie de tramvai.

În apropierea străzii Valea Oltului, echipele lucrează la amenajarea trotuarelor și protejarea rețelelor de canalizare. Alte lucrări vizează armarea bazinului din zona Mărăcineni.

În ceea ce privește restul proiectului, Primăria anunță că tronsonul 2, situat între strada Brașov și strada Râul Doamnei, este finalizat. Pe tronsonul 4, între Valea Oltului și Mărăcineni, continuă intervențiile asupra rețelelor de utilități.

Când se redeschide circulația pe Prelungirea Ghencea

Modernizarea Prelungirii Ghencea este un proiect început în 2019, care presupune lărgirea arterei, construirea unor trotuare noi și extinderea infrastructurii pentru transportul public.

Investiția vizează aproximativ 6 kilometri de drum, de la capătul tramvaiului 41 până la Șoseaua de Centură.

Proiectul a înregistrat numeroase întârzieri, inclusiv din cauza problemelor legate de finanțare și exproprieri. În 2021, lucrările au fost afectate de lipsa fondurilor, ceea ce a prelungit considerabil perioada de execuție.

Noua infrastructură ar urma să permită extinderea liniei de tramvai 47 către Pasajul Domnești, oferind o alternativă la deplasarea cu mașina personală.

În acest moment, nu există o estimare oficială privind eventualele întârzieri provocate de conducta de gaze descoperită. În 2027, ar trebui finalizate proiectele de extindere a carosabilului și a trotuarelor, iar până în primăvara anului 2028 linia de tramvai și parcarea Park & Ride de la Pasajul Domnești ar urma să fie încheiate.


Sursa foto: ARC MEDIA




Comentarii
Inchide