FAIST Mekatronic SRL, o companie din Oradea care produce componente din aluminiu pentru industria auto și nu numai, a intrat în procedura de concordat preventiv. Potrivit StartupCafe.ro, uzina cu aproape 700 de angajați încearcă să își restructureze obligațiile și să evite insolvența.
Concordatul preventiv este o procedură de restructurare destinată firmelor aflate în dificultate financiară, dar care sunt în continuare considerate viabile. Compania nu își închide activitatea, ci încearcă să negocieze cu creditorii un plan de redresare și de plată a datoriilor, care se urcă la 5 milioane de euro în cazul fabricii din Oradea.
Compania FAIST Mekatronic SRL înregistrase în 2024 o cifră de afaceri de peste 231 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 46,5 milioane de euro. Însă, compania a raportat o pierdere de aproximativ 5 milioane de euro, raportat la un număr mediu de 673 de angajați.
Trecerea pe minus vine după un an 2023 în care cifra de afaceri, deși era cu doar 12 milioane de euro mai mare, exista un profit de 1,5 milioane de lei.
Reprezentanții companiei și administratorul concordatar, un consorțiu format din firmele Infinexa Restructuring și Cumpănașu Insolvency, spun că dificultățile financiare au fost generate de contracția pieței auto europene, creșterea costurilor și necesitatea modernizării echipamentelor de producție.
„FAIST Mekatronic este o companie solidă, iar activitatea își continuă cursul firesc, cu obligații onorate conform acordurilor. Concordatul preventiv ne oferă cadrul pentru a construi redresarea într-o manieră profesională, agreată în prealabil cu totalitatea părților implicate, păstrând intact ceea ce funcționează”, au declarat administratorii companiei FAIST Mekatronic SRL.
Fabrica de la Oradea a fost înființată în anul 2005 ca subsidiară a grupului internațional FAIST, fondat în 2978. Compania este singura unitate de producție din România a diviziei FAIST Light Metals, care operează fabrici în Europa, America de Nord și China.
Unitatea de producție din România realizează componente din aluminiu turnate sub presiune și prelucrate cu precizie, destinate:
Printre clienții menționați de companie se numără Schaeffler, Semikron Danfoss, BorgWarner, Eaton și Ericsson.