TOP 10 conceptele de la Geneva 2011

Pentru pasionaţii de maşini, mărţişoarele de la Geneva 2011 sunt, fără doar şi poate, conceptele expuse. Unele mai futuriste, altele mai apropiate de realitatea iminentă - iată care sunt cele mai interesante concepte de la Geneva 2011.

TOP 10 conceptele de la Geneva 2011 TOP 10 conceptele de la Geneva 2011

Un concept înseamnă, în primul rând design. Deci o mare doză de subiectivism. Însă producătorii încearcă să îi facă pe spectatori conştienţi şi de ideile inovatoare sau de tehnologiile pe care le vor implementa în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat pe modelele de serie.

Locul 10: Nissan Esflow

Dacă Nissan Juke este o surpriză inedită în segmentul crossover, despre Esflow putem spune că doreşte să răstoarne canoanele cam în aceeaşi manieră în viitorul segment al maşinilor sport electrice. Având un design care poate fi considerat uşor controversat, Esflow aduce şi câteva idei interesante pentru viitorul model de serie.

Locul 9: Bertone Jaguar B99

Dedicaţie pentru fanii stilului de altă dată al berlinelor britanice, B99 devine cu atât mai interesant cu cât creşte contrastul faţă de noua imagine modernă a maşinilor Jaguar. Proporţiile echilibrate şi combinarea stilului clasic cu detalii moderne fac din B99 un concept care apelează la simţul istoric.

Locul 8: Skoda VisionD

O nouă viziune, o nouă siglă, o nouă linie de design. Skoda VisionD reuşeşte să atragă atenţia mai mult decât conceptele desenate de Giugiaro pentru Volkswagen, mai ales dacă ne gândim la producătorul ceh ca un concurent direct pentru Dacia. VisionD anunţă un stil sobru şi simplist, coerent şi în ton cu imaginea serioasă pe care şi-a clădit-o Skoda.

Locul 7: Infiniti Etherea

A venit vremea ca brandul de lux al celor de la Nissan să intre într-un domeniu foarte disputat: cel al berlinelor de clasă compactă. Arborând o imagine de marcă serioasă şi din ce în ce mai cunoscută cu un stil care combină mai multe categorii de maşini, Infiniti Etherea marchează o maturizare a producătorului japonez, care a reuşit să devină un actor important în segmentul premium într-un timp foarte scurt.

Locul 6: BMW Vision ConnectedDrive

Bavarezii trec de la o revoluţie stilistică la alta, adaptându-se tot timpul trendurilor societăţii moderne. Conceptul de faţă combină un stil foarte agresiv cu tehnologii de ultimă oră în domeniul comunicaţiilor, dar reuşeşte să prefigureze şi un roadster de clasă mică, pe principiul downsizing pe care BMW îl va aplica în acest deceniu.

Locul 5: Audi RS3 Sedan

Deşi modelul de serie va arăta în proporţie de 80% identic cu acest concept, cei de la Audi merită aprecierea publicului pentru modul în care reuşesc să păstreze nealterată ideea de sedan sportiv, într-o lume auto în care diversele nişe şi subsegmente au dat naştere unei adevărate jungle.

Locul 4: Mini Rocketman

Prin conceptul Rocketman, Mini pare a se întoarce la origini, demers reuşit atât prin prisma designului, care reuşeşte să nu devină obositor, dar şi datorită ideilor tehnice foarte interesante. Rocketman promite un model de serie care se va bate de la egal la egal cu Fiat 500, păstrând interesul ridicat pentru marca britanică.

Locul 3: Alfa Romeo 4C

Cei de la Alfa Romeo reuşesc să ne surprindă încă o dată, de data aceasta printr-un model care reuşeşte să îmbine puritatea sportivă cu un caracter familiar şi care poartă amprenta Alfa Romeo. Conceptul 4C reprezintă o schimbare de optică foarte interesantă pentru epoca modernă a firmei italiene.

Locul 2: Saab PhoeniX

Nu ne aşteptam la un concept de o asemenea complexitate din partea lui Saab, care părea să intre într-un con de umbră nemeritat. Însă conceptul Saab PhoeniX reuşeşte să atragă din nou reflectoarele, chiar dacă aduce idei controversate. Factorul surpriză al lui PhoeniX merită poziţia a doua în acest TOP 10.

Locul 1: Renault R-Space

Pe lângă faptul că prefigurează o nişă interesantă, a monovolumelor sportive, Renault R-Space ne arată o imagine de marcă din ce în ce mai bine conturată a mărcii franceze. De aceea este cel mai important concept al acestui salon auto, reuşind să îmbine un design sofisticat şi reuşit cu o reinventare a imaginii, primită pozitiv de toată lumea.

Vezi pe cealaltă pagină restul conceptelor de la Geneva 2011

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.