Un șofer a fost prins de radar în timp ce conducea cu viteza de 231 de km/h

Autor: ProMotor 22 sept. 2022 InfoTrafic
Un șofer a fost prins de radar în timp ce conducea cu viteza de 231 de km/h

La data de 21 septembrie 2022, în jurul orei 10:00, polițiștii Serviciului Rutier Olt, în timp ce desfășurau activități specifice, au depistat în trafic, pe Drumul Expres 12, în afara localității Piatra-Olt, un autoturism, ce circula cu viteza de 231 de km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 120 km/h.

Autoturismul a fost oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj.

Bărbatul a primit amendă și permisul auto i-a fost suspendat

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.450 de lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Politia Romana



Comentarii
Inchide