Aşa ar putea arăta un rival Buick pentru BMW Z4 şi Jaguar F-Type

Autor: Andrei Ştirbu 27 dec. 2013 Concepte auto

Cel mai „bătrân” producător de autovehicule american şi-a pierdut mult din strălucire, chiar şi pe pământul Statelor Unite, singura lui „sursă” viabilă fiind piaţa emergentă din China, unde se bucură de un real succes.

Pentru a-l readuce în atenţia întregii lumi, designerul american Marc Senger s-a hotărât să deseneze un concept prin care să sublinieze calităţile cu care la un moment dat Buick se putea lăuda. Aşa s-a născut Wildcat II, un proiect inspirat (după denumire şi nu numai) din prototipul cu acelaşi nume, cu care Buick surprindea lumea în 1953.  

De dragul fanteziei, designerul a creat şi o „fişă tehnică” a maşinii, de unde putem afla că Wildcat II ar putea accelera 0-100 km/h în 3,9 secunde, folosindu-se de un L8 tri-turbo de 5,5 litri cu peste 580 CP, şi ar avea o rezistenţă centrifugă de aproape 1 G; ah, şi o transmisie automată Multimatic cu zece rapoarte. Da, sună fantezist, dar nu sună aşa rău, nu?

După ce te uiţi până te saturi la imaginile şi la video-ul de mai jos, ne-ar plăcea să ne spui dacă: 

1. Crezi că o astfel de abordare futuristă ar (re)aduce Buick pe lista ta de cumpărături în viitor? şi

2. L-ai alege înaintea unui BMW Z4 sau a unui Jaguar F-Type?

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide